P R O I E C T
UNIUNEA NATIONALA
A
MAIŞTRILOR MILITARI
SI
SUBOFITERILOR
IN
REZERVĂ DIN ROMANIA
CAP.I DISPOZITII
GENERALE
Art. 1. Uniunea
Naţională a Maiştrilor Militari si Subofiţerilor în Rezervă din România (U.N.M.S.R.R.),
este o
asociatie neguvernamentala, de interes general si comunitar, autonoma,
persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, independentă,
democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă, care cuprinde cadrele militare
din corpul Maiştrilor militari şi
Subofiţerilor, aflate în rezervă sau în retragere provenite din Ministerul
Apărării Naţionale.
Art. 2. - Uniunea
Naţională a Maiştrilor Militari şi Subofiţerilor in Rezerva din România s-a constituit prin libera exprimare a
voinţei de asociere a cadrelor militare, cetăţeni români, fără deosebire de grad, naţionalitate,
religie, confesiune religioasă ori sex, provenite din corpul Maistrilor militari si Subofiţerilor din Ministerul
Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile
art. 9 şi 40 din Constituţia României, în temeiul Ordonantei
Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (modificata şi completata cu Ordonanta 37/2003) , Legea nr.80/1995
privind Statutul cadrelor militare, având în
vedere Legea nr.502 din 17.11.2004
privind asociaţiile
pensionarilor şi Decretul
31/1954 privind persoanele fizice si juridice
este organizata si functioneaza in baza Actului Constitutiv si a
prezentului Statut.
Art. 3. - Uniunea Naţională a Maiştrilor
Militari
şi Subofi
ţerilor în Rezervă din
România este
deschisă, cadrelor
militare, cetăţeni români,
fără
deosebire de naţionalitate, religie,
confesiune
religioasă ori sex, provenite din corpul
Maiştrilor militari şi Subofi
ţerilor
din sistemul
de apărare, ordine
publică, siguranţă
naţională, aflate in rezerva.
Art. 4. Denumirea asociatiei este: UNIUNEA NATIONALA A
MAIŞTRILOR MILITARI ŞI SUBOFIŢERILOR
ÎN REZERVĂ DIN ROMANI ,
prescurtat (U.N.M.S.R.R.)
Asociatia
poarta numele -
4.1. UNIUNEA NATIONALA A MAI
ŞTRILOR MILITARI
ŞI SUBOFIŢERILOR ÎN REZERVĂ DIN
ROMANIA este
inscripţionată pe tot cuprinsul
prezentului statut prin abrevierea -
(U.N.M.S.R.R.);
4.2. Pe tot parcursul existenţei
sale,
U.N.M.S.R.R. nu-şi va
schimba denumirea sub care a fost înregistrată juridic. Orice folosire ilegală
a acestei denumiri va intra sub incidenţa legii, suportând rigorile acesteia;
4.3. Uniunea naţionala
este constituită pe
principiul administrativ-teritorial in cele 8 regiuni si 33 judeţe, de regulă filialele în
regiuni, în municipiile reşedinţă de
regiuni vor fi denumite Uniuni regiunale, în municipiile reşedinţă de judeţe şi
în sectoarele Capitalei vor fi denumite organizatii şi în celelalte municipii, oraşe
şi commune, vor fi denumite filiale.
Art. 5. UNIUNEA NATIONALA A
MAIŞTRILOR MILITARI ŞI
SUBOFIŢERILOR ÎN REZERVĂ DIN ROMANIA -
functioneaza pe durata nedeterminata.
Art.6. Sediul central al asociatiei “UNIUNEA
NATIONALA A MAIŞTRILOR
MILITARI ŞI
SUBOFIŢERILOR ÎN REZERVĂ DIN ROMANIA”, se afla in municipiul GALATI, strada Eroilor nr. 40, in cladirea CERCULUI MILITAR,
pav. Cam.
Art. 7. Deviza asociaţiei
este: UNIRE-SOLIDARITATE-CAMARADERIE
7.1. Uniunea naţionala
are însemn heraldic specific,
simbolurile sunt: drapelul, imnul, emblemă de onoare, se indentifica prin
steag propriu, fanion, insignă, medalie, placheta, diploma şi ziua aniversară a
U.N.M.S.R.R. si a Mastrului militar si Subofiţ
erului, aceasta fiind data de …………. a fiecărui an;
7.2. Forma,
designul, textul iscripţionat, textul imnului şi partitura acestuia vor fi
discutate şi aprobate numai de către Conferinta Natională;
7.3. U.N.M.S.R.R. poate
să solicite Guvernului României recunoaşterea sa ca fiind de utilitate publică,
prin utilitate publică înţelegându-se orice activitate care se desfăşoară în
domenii de interes public general sau al unor colectivităţi.
Art. 8. Uniunea nationala
nu este angajată politic şi nu desfăşoară activităţi în
favoarea sau în defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică. Poate însă
solicita sprijinul acestora în iniţierea, susţinerea sau promovarea unor legi,
acte normative şi acţiuni ce privesc îndeplinirea scopului Uniunii nationale;
8.1.
Uniunea nationala
în consecinţă, poate să popularizeze iniţiativele respectivelor organisme si poate
să susţină candidaţi independenţi pentru Consiliile locale şi Parlamentul
României
.
Art. 9. Uniunea Naţională a Maiştrilor
Militari si Subofiterilor in Rezerva din România incheie conventii, protocoale,
cu asociatii si organizatii din tara precum si cu asociatii similare din
strainatate, membre ale Confederatiei Interaliata a subofterilor în Rezerva
(C.I.S.R.), sau care au statut de observator sau de invitat al acesteia. Asociatia
Européenne des Sous-Officiers de Réserve, european Reserve Subofițeri de
asociere AESOR.
Art.10. Uniunea Naţională a Maiştrilor Militari si
Subofiterilor în Rezerva din România,
funcţionează sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în calitatea sa de
comandant al Forţelor Armate şi sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale,
ministrul fiind Preşedinte de onoare, cu avizul Ministerului Apărării Naţionale
şi al comandantului garnizoanei Galati.
10.1. Filialele din teritoriu numite
Uniuni, Organizaţii şi Filiale, funcţionează cu avizul Ministerului Apararii Nationale şi
comandanţilor din garnizoanele respective, asociaţia este luată în evidenţă de
structura de specialitate din cadrul Direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul şi
asistenţă juridică, respectiv Biroul relatii juridice cu societatea civilă, din
anul 2013 conform O.G 26/2000.
10.2. Uniunea Naţională a Maiştrilor Militari si Subofiterilor în
Rezervă din România este continuatoarea de drept a tradiţionalei
forme de asociere socio-profesională a militarilor români, a nobilelor tradiţii
ale organizaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere din corpul maitrilor
militari si subofiterilor atestate legal din anul 1925, precum şi
moştenitoarea patrimoniului acestora.
CAP.II. PRINCIPII
GENERALE
Art.11. SCOPUL constituirii, U.N.M.S.R.R.
constă în:
11.1. - reprezentarea, susţinerea şi apararea intereselor imediate şi de
perspectivă ale membrilor săi în relaţiile cu Ministerul Apararii Nationale, cu
reprezentanţii instituţiilor centrale şi locale ale puterii de stat şi
administrative, precum şi în relaţii cu organisme şi organizaţii similare din
ţară şi străinătate;
11.2. - imbunătăţirea protecţiei
sociale si a programelor de asistenta
sociala a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, precum şi a
familiilor acestora, în concordanţă cu realităţile şi evoluţia
economico-socială.
Art.12. OBICTIVELE U.N.M.S.R.R. pentru realizarea scopului propus sunt urmatoarele:
12.1.
- realizarea
şi menţinerea unor legături permanente şi stabile între cadrele în rezervă şi
în retragere, pensionari militari şi cadrele militare în activitate si
familiile acestora, fără deosebire de grad, naţionalitate, religie, confesiune
religioasă ori sex, favorabile
dezvoltării spiritului de camaraderie şi respect reciproc, participării la
îndeplinirea unor misiuni specifice instituţiei, potrivit solicitărilor;
12.2. - promovarea şi respectarea de
către membrii asociaţiei a spiritului unirii, solidaritatii, camaraderie, onoarei şi demnităţii
militare, a cinstei şi datoriei implinite;
12.3.
- apararea dreptului
fiecaruia dintre membrii săi la pensie si
alte drepturi de asigurari sociale calculate
si acordate in conditiile legii şi susţinerea unor demersuri în
vederea îmbunătăţirii legislaţiei pensiilor militare şi a altor drepturi
acordate cadrelor militare în rezervă şi în retragere, în concordanţă cu
realităţile şi evoluţia economico - socială;
12.4. - acordă consultanţă juridică
membrilor asociaţiei în probleme ce privesc drepturile şi obligaţiile
cetăţeneşti ale acestora, inclusiv
celor neadaptati social sau aflati in situatii de criza in cadrul familiei, promovează acţiuni specifice
rezultate din calitatea de persoană juridică şi de utilitate publică;
12.5.
- ţine o strânsă legătură cu
structurile centrale şi teritoriale ale Ministerului Apărării Naţionale acţionand permanent cu
sprijinul moral, material şi financiar al Ministerului Apărării Naţionale şi al
altor instituţii abilitate – pentru îmbunătăţirea protecţiei sociale a cadrelor
militare în rezervă şi în retragere, precum şi a familiilor acestora, asigurarea
unor conditiide viata demna si decenta;
12.6. - face propuneri la proiecte de noi acte normative cu caracter social si
militar;
12.7. - gestioneaza şi soluţioneaza, în raport de resursele asociaţiei,
acţiunile de protecţie socială a membrilor din evidenţă şi ai familiilor
acestora, si face demersurile ce se impun pe lângă autorităţile statului,
agenţi economici ori instituţii pentru acordarea sprijinului necesar membrilor
asociaţiei pentru încadrarea în serviciu si participarea la cursuri de
reconversie profesionala.
12.8.
- susţinerea sistemelor de întrajutorare constituite la nivelul fiecarei
structuri, sprijinirea morală şi, după caz, materială a membrilor săi aflaţi în
situaţii deosebite, precum şi a familiilor
celor decedaţi;
12.9.
- a administra servicii si programe de asistentă socială, inclusiv prin mentinerea şi sprijinul la domiciliu a
persoanelor ce nu necesita ingrijire medicală în instituţii de specialitate (ingrijire, menaj, masa, asistentă medicală şi medicamente,
transport, aprovizionare,etc);
12.10. - a facilita accesului membrilor asociaţiei
şi a familiilor acestora la casele de odihnă şi tratament, sanatorii şi cămine
de bătrâni, în popote, restaurante şi cămine de garnizoană aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi, după caz,
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului de Protecţie şi Pază ,
Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe, în
condiţiile legii.
Art.13. OBICTIVELE U.N.M.S.R.R. - în vederea desfăşurării în comun a unor activităţi
cu caracter educativ, cultural, turistic, de recreere şi odihnă:
13.1. - promovarea şi respectarea de către
membrii asociaţiei a spiritului onoarei şi demnităţii militare, a unitatii,
solidaritaţii si camaraderiei, precum si a valorilor culturale, ştiinţifice şi
morale universale şi ale poporului român, a tradiţiilor şi trecutului glorios
al acestuia, si participarea la acţiunile desfăşurate cu prilejul aniversării
unor momente de referinţă ale istoriei naţionale, a comunitaţii
locale şi din sistemul de apărare,
ordine publică şi siguranţă naţională, din ţară , din statele membere NATO şi
din alte state;
13.2.
- să înfiinţeze propriile
mijloace mass-media de popularizare
a faptelor de arme şi a realizărilor de excepţie pe linie profesională
în folosul membrilor asociaţiei şi pentru atingerea scopului şi obiectivelor
principale ale acesteia, să informeze membrii asociaţiei asupra modificărilor care au loc în ceea ce
priveste legislaţia din domeniul apărării naţionale să înfiinţeze organisme proprii de
protecţie socială a cadrelor militare în rezervă, să acţioneze ca o verigă de
legatură între armată şi societatea civilă să
prezinte propuneri concrete Ministerului Apărării Naţionale pentru îmbunătăţirea
activităţii asociaţiei prin mijloacele proprii cât şi prin publicaţiile centrale
sau locale;
13.3. - promovează şi participă la organizarea şi desfăşurarea
unor acţiuni cultural-educative, sportive, de agrement, de club, de pescuit sportiv, de înfiinţare
a unei asociaţii sportive, organizarea
de seri distractive (baluri, aniversări, revelioane etc.) la care, pe lângă membrii asociaţi, pot participa şi alte
persoane;
13.4.
- prezintă imaginea corectă a acţiunilor Uniunii, viaţa
cadrelor militare în rezervă şi în retragere în societatea românească printr-o
comunicare permanentă cu instituţiile abilitate, respectă cerinţele ordinii şi
disciplinei specifice instituţiei militare, normelor de păstrare a ordinii publice
şi a bunelor moravuri, promovează valorile fundamentale ale democraţiei şi
statului de drept, interesele şi simbolurile naţionale ale României.
13.5.
- instituirea premiilor
U.N.M.S.R.R. ce se vor acorda anual unui membru al Uniunii, care s-a distins
atât prin activitatea depusă în cadrul asociaţiei, cât şi prin profesionalism
şi comportament civic exemplar, şefilor promoţiilor Şcolilor Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri;
13.6. - promovarea
relaţiilor de unire, solidaritate si camaraderie intre maiştrii militari,
subofiţerii, soldaţii şi gradaţi profesionişti
şi personalul contractual civil aflaţi în serviciul in sistemul de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională, cu persoanele care îşi desfăşoară activitatea în afara
cadrului militar, fie activi, fie pensionari, precum şi cu alte organizaţii neguvernamentale
şi apolitice locale şi din teritoriu;
13.7. - menţinerea unor relaţii de
colaborare cu organisme similare (asociaţii, organizaţii, uniuni,
etc.) din ţară sau străinătate, potrivit calendarului anual, elaborat la
nivelul asociaţiei, promovarea relaţiilor de camaraderie cu maiştrii militari şi
subofiţerii aflaţi în serviciul armatelor altor state, prin discuţii tematice, schimburi
de informaţii precum şi prin organizarea unor activităţi culturale şi turistice;
13.7.(1).
- cooperarea cu structurile şi organismele din domeniul
apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, are ca scop principal
accederea cadrelor militare în rezervă şi în retragere, la informaţii ce
privesc modul de organizare şi desfăşurare a acţiunilor comune ce se
organizează la nivel naţional sau local şi asigurarea participării membrilor la
aceste activităţi;
13.7.(2).
- în cadrul cooperării se urmăreşte şi accesul membrilor la
facilităţile de care beneficiază celelalte cadre militare în rezervă şi în
retragere care fac parte din asociaţiile similare din sistemul apărării,
ordinei publice si siguranţei naţionale din ţară sau străinătate ;
13.7.(3). - cooperarea este coordonată de către
preşedintele (înlocuitorul legal) al structurii respective, anual Consiliul
Director, Comitetul executiv, sau Biroul executiv(operativ), analizează modul
de organizare, desfăşurare, precum şi eficienţa acţiunilor de cooperare sus
menţionate şi adoptă măsurile ce se impun şi se materializează prin planuri de
acţiune bilaterale sau multilaterale;
CAP.III. MEMBRII UNIUNII
Art.14. - U.N.M.S.R.R. este formată din membrii fondatori, membrii
titulari membrii de onoare si membrii
sustinatori.
14.1. - MEMBRII FONDATORI sunt cadrele
militare în rezervă şi în retragere care se regăsesc în actul juridic de
constituire a U.N.M.S.R.R., care s-au constituit în nucleul primar şi au
acţionat pentru înfiinţarea asociaţiei;
- calitatea de Membru de fondator se acordă o dată cu
Diploma de onare şi Carnetul de atestare şi
legitimaţiei de membru titular, de către Comitetul Executiv
al Uniunii, din proprie iniţiativă, cu respectarea criteriilor stabilite de acesta;
- Conferinţa(Plenara) Naţională, î
n
Sedinţa
Extraordinară care
este constituită
la data î
nfiinţ
arii din
Membrii fondatori cadrele militare în rezervă şi în retragere, care se
regăsesc
în actul juridic de constituire
a U.N.M.S.R.R., care au constituit în nucleul primar, poate acorda titlul de
preşedinte onorific, iniţiatorului proiectului de constituire a U.N.M.S.R.R.;
- preşedintele de onorific
participă la ședințele Consiliului Director, în calitate de
consultant;
- calitatea de preşedintele
de onorific
se acordă o
dată cu Diploma de onare şi Carnetul de atestare, de către Comitetul Executiv
al Uniunii, din proprie iniţiativă, cu respectarea criteriilor stabilite de
acesta;
14.2.
- MEMBRII TITULARI sunt persoanele
care provin din rândul maiştrilor militari şi subofiţerilor în rezervă sau în
retragere, soldaţii şi gradaţi profesionişti şi personalul contractual civil
aflaţi în serviciul in sistemul de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care îşi desfăşoară activitatea în
cadru militar sau în afara cadrului militar, fie activi, fie pensionari,
fara deosebire de nationalitate, sex, convingeri religioase si politice, cunosc
şi recunosc Statutul Uniunii şi solicită în scris, în mod individual, acordarea
calităţii de membru;
- calitatea de Membru
de titular se acordă o dată cu
înmânarea legitimaţiei de membru titular, de către secretariatul
Uniunii, din proprie iniţiativă, cu respectarea criteriilor stabilite de
acesta.
14.3. - MEMBRII DE ONOARE sunt
veteranii de război si membri ai Uniuii care
s-au remarcat în îndeplinirea scopului, obiectivelor şi creşterea prestigiului
acesteia, care au
îndeplinit funcţiile în două mandate consecutive sau în cel puţin trei, prin
alternanţă, membrii Uniunii care timp îndelungat au îndeplinit funcţii de
răspundere în filiale, s-au remarcat în îndeplinirea obiectivelor şi creşterea
prestigiului acesteia , sau din cadrele militare, soldaţii şi gradaţi
profesionişti şi personalul contractual civil
in rezerva care ulterior, trec in pozitia in retragere care au sprijinit
efectiv constituirea U.N.M.S.R.R. şi
s-au remarcat în îndeplinirea
scopului si obiectivelor;
- aceştia
pot lua parte, ca invitaţi, la activităţi în cadrul Uniunii, şi nu au obligaţia
de a plăti cotizaţia de membru;
- calitatea
de Membru de onoare se acordă o
dată cu Diploma de onoare şi Carnetul de atestare, de către Comitetul
Executiv al Uniunii, din proprie iniţiativă, cu respectarea criteriilor stabilite
de acesta;
14.4. - MEMBRII SUSTINATORI sau simpatizanţi sunt persoane fizice şi
juridice care împărtăşesc idealurile Uniunii şi consimt să sprijine moral,
material sau financiar, activităţile
acesteia, care se evidenţiază prin acţiuni si sprijin dezinteresat acordat
Uniunii în demersurile pentru soluţionarea problemelor cu care aceasta se
confruntă;
- ei
pot fi invitaţi la activităţile Uniunii sau ale organizatiilor si nu au obligaţia de a plăti cotizaţia de
membru;
- calitatea de Membru de susţinător se acordă o dată
cu înmânarea legitimaţiei de susţinător,
de către Comitetul Executiv al Uniunii, din proprie iniţiativă, cu respectarea
criteriilor stabilite de acesta;
14.5. - poate fi membru al Uniunii orice
cetăţean român, cu domiciliul stabil în România sau în strainătate, maiştru
militar, subofiţer, în rezervă sau în retragere, soldaţii, gradaţi
profesionişti şi personalul contractual civil,
aflaţi în serviciul in
sistemul de
apărare, ordine publică, siguranţă, care
recunoaşte Statutul şi solicită aceasta prin completarea şi semnarea unei
cereri, indiferent de perioada în care şi-a desfăşurat activitatea, in cadru
militar sau în afara cadrului militar, fie activi, fie pensionari, fără
deosebire de grad, naţionalitate, confesiune religioasă sau sex;
14.6. - pentru obţinerea calităţii
de membru, solicitantul este recomandat de cel puţin un membru titular, completează
o cerere tip, ce va fi discutata în cadrul Consiliului Director si rezoluţia va
fi comunicată solicitantului la data înregistrării, calitatea de membru al
organizaţiei este atestată prin legitimaţia
tip, eliberată de Comitetul Executiv, sub semnătura preşedintelui şi
ştampila acestuia;
14.7. -
nu poate fi membru al Uniunii persoana care a fost condamnată pentru comiterea
unor fapte grave, incompatibile cu calitatea de militar, sau face parte dintr-o
organizaţie interzisă de lege si cei care au fost declaraţi dezertori.;
14.8. - calitatea de membru al Uniunii poate
fi pierdută în urmatoarele situaţii:
- prin retragere, la solicitarea scrisă a
membrului Uniunii;
- prin excludere, în situatia
încălcării prevederilor Statutului Uniunii şi unor reglementări interne;
- în situaţia
neachitării cotizaţiei de membru al Uniunii timp de 12 luni; - în cazul unei condamnări
penale rămase definitivă şi irevocabilă;
- prin
deces;
- în oricare dintre situaţiile ce
conduc la pierderea calităţii de membru, persoana în cauză va preda
legitimaţia;
- în
cazul când, din diverse motive, legitimaţia nu a fost predată la secretariat,
aceasta se declară nulă prin neprezentare, fapt ce se va consemna în
registrul de evidenţă; - prejudiciul moral sau material adus
Uniunii de către oricare dintre persoanele ce deţin sau nu calitatea de membru,
atrage după sine excluderea din asociaţie (dacă are această calitate),
răspunderea materială şi penală conform legilor în vigoare;
- în
toate situaţiile prevăzute de art. 14.8. care au ca efect pierderea calităţii
de membru, cel în cauză nu beneficiază de rambursarea sumelor achitate drept
taxă de înscriere, cotizaţie şi obţinere de legitimaţie;
- scoaterea din evidenţă se va face în prezenţa celui în cauză şi
numai în situaţie de refuz în lipsa
acestuia;
- ridicarea calităţii de membru
al Uniunii se hotărăşte de către organul
de conducere al fiecărei structure în
parte;
-
persoana care consideră că încetarea calităţii de membru este nejustificată,
poate face contestaţie la structura căreia i-a acordat calitatea de membru,
aceasta poate menţine sau anula hotărârea respectivă, sau se poate adresa
Consiliului Director in caz că se consideră neîndreptăţit;
Art.15. DREPTURILE MEMBRILOR UNIUNII:
15.1. - să aleagă şi să fie aleşi
în structurile de conducere teritoriale şi centrale;
- membrii Uniunii care sunt membri ai diferitelor partide politice
nu pot face parte din organele de conducere ale acesteia;
-
în cazul când pe timpul mandatului se înscriu într-un partid politic, au
obligaţia să informeze Consiliul Director al Uniunii şi să demisioneze din
funcţiile deţinute;
- în situaţia când nu
demisionează, Consiliul Director îi retrage calitatea de membru în acest organ.
15.2. - să-şi exprime, când apreciază
oportun şi necesar, în cadru organizat, opinia sau punctul de vedere, însoţite
de propuneri de materializare a acestora la specificul acţiunilor ce se
organizează şi desfăşoară în cadrul Uniunii şi pot solicita revocarea
conducerii centrale sau teritoriale sau numai a anumitor persoane, atunci când consideră
ca acestea nu-şi îndeplinesc atribuţiile
funcţiei ocupate;
15.3. -
să beneficieze de drepturile stabilite prin Legi şi alte acte normative,
regulamente, ordine şi dispoziţii ale Ministerului Apărării Naţionale, prin
hotărâri ale structurilor puterii centrale şi locale,
instituţiile si organe
ale
administra
ţi
ei publice centrale şi
locale;
15.4. - să fie informaţi oportun asupra demersurilor şi activităţilor
structurilor de conducere ale Uniunii si ale organizaţiilor teritoriale, precum
şi asupra situaţiei politico-militare internaţionale, în raport de evoluţia
situaţiei militare interne şi aspectelor ce vizează securitatea naţională a
Romăniei.
15.5.
- să fie avansaţi în gradele
următoare potrivit prevederilor Statutului Cadrelor Militare şi a criteriilor
aprobate de Ministerul Apărării Naţionale şi să li se confere ordine, medalii
şi alte distincţii la propunerea Filialei şi a conducerii centrale a
Asociaţiei;
15.6. - să se adreseze conducerii
Asociaţiei pentru acordarea sprijinului necesar soluţionării unor probleme
referitoare la condiţiile de viaţă, asistenţă medicală, obţinerea unor
facilităţi, potrivit legii.
15.7.
- să obţină calitatea de membru al sistemelor de întrajutorare financiara
si materiala care funcţionează pe lângă
U.N.M.S.R.R. la nivelul fiecărei structuri pentru a beneficia de sprijinul
financiar sau material al său si al familiei sale, pentru satisfacerea nevoilor
personale, în situaţii deosebite, precum
şi in caz de deces;
15.8. - familiile celor decedaţi să
fie sprijinite prin acordarea de ajutoare nerambursabile de înmormântare si
înhumarea în cimitirele militare sau civile cu organizarea de funeralii cu
onoruri militare potrivit reglementărilor în vigoare şi ritualului religios de
care a aparţinut decedatul.
Art.16. OBLIGATIILE MEMBRILOR UNIUNII:
16.1. - să cunoască, să aplice şi să respecte necondiţionat
prevederile Statutului Uniunii, hotărârile
structurilor de conducere şi celorlalte reglementări interne şi ale organelor
de conducere, să participe la activităţile organizate de structurile de conducere
centrale si teritoriale;
16.2.
- să participe activ la acţiunile Uniunii sau la activităţi la care este mandatat de către
conducerea acestea, să militeze în permanenţă pentru întărirea rândurilor
Uniunii prin atragerea de noi membrii, să participe, la cererea Ministerului
Apărării Naţionale, comandanţilor de garnizoane şi unitaţi militare potrivit
experienţei acumulate, la pregatirea şi desfăşurarea unor acţiuni specifice;
16.3. - să respecte unitatea de voinţă şi de acţiune, să
acţioneze pentru păstrarea armoniei, să ţină cont de personalitatea
fiecărui om cu care se intră în contact,
sa respecte normele si principiile eticii şi echitaţii sociale, în
cazul deţinerii de funcţii de conducere, administrare şi control să acţioneze cu raspundere, competenţă şi operativitate pentru îndeplinirea
obligaţiilor ce-i revin;
16.4. -
să nu desfasoare în cadrul organizaţiei activităţi cu caracter politic sau de racolare de membri pentru diferite partide
sau organizaţii politice,
să nu desfăşoare acţiuni care aduc atingere sau prejudicii intereselor statului
de drept şi sistemului democratic, să nu comită fapte contrare legilor ţării, regulamentelor
militare şi prevederilor prezentului statut;
16.5. - să fie prin întreaga
lor comportare, exemple de cinste şi demnitate,
să combată încercările de destabilizare, destrămare sau denigrare a Uniunii
şi atacurile la persoană, să acţioneze permanent pentru ridicarea şi
menţinerea prestigiului Uniunii, să-i promoveze scopul şi obiectivele, să-i fie
reprezentanţi demni în viaţa socială, să nu se implice în activităţi care
contravin demnităţii, onoarei şi normelor de comportare civică;
16.6.
- să sprijine, îndeplinirea de către armată a rolului său de apărare a
suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale ale ţării, s
ă ia atitudine ferma
împotriva tuturor acţiunilor şi manifestărilor care aduc atingere sau prejudicii
interesului general, statului de drept şi sistemului democratic, ori
prestigiului armatei;
16.7. - pot contribui la
crearea şi dezvoltarea patrimoniului şi a fondurilor băneşti ale Uniunii, prin
donaţii, legate şi subscripţii sub orice formă;
Art.17. SANCTIUNI
APLICATE MEMBRILOR UNIUNII:
17.1. - membrii
Uniunii pot fi sancţionaţi cu:
- avertisment;
- suspendarea sau
eliberarea din funcţia de conducere sau de membru al unui organ de conducere
ale Uniunii sau excluderea din rândul membrilor Uniunii;
- calitatea de membru al
Uniunii încetează de drept după expirarea unei perioade de un an de la ultima
lună pentru care titularul şi-a achitat cotizaţia stabilită potrivit prevederilor
prezentului Statut;
- sancţiunile prevăzute la art. 17 se
aplică de către Consiliul Director, la propunerea Comisiei de Etică;
- nici o sancţiune nu poate fi aplicată unui membru decât după o
temeinică verificare a faptelor incriminate şi numai după ce s-a discutat cu
cel în cauză;
- cel sancţionat poate face contestaţie
în termen de 10 de zile;
- contestaţia se analizează
în termen de 20 de zile, dacă se menţine decizia de sancţionare, aceasta este
executorie până la prima Adunare Generală care decide, cu caracter definitiv,
în legătură cu sancţiunea aplicată.
CAP.IV.
STRUCTURA,
ORGANIZARE, CONDUCERE, CONTROL.
Art.18. STRUCTURA
UNIUNII NATIONALE A MAIsTRILOR MILITARI SI SUBOFITERILOR IN REZERVA DIN
ROMANIA (U.N.M.S.R.R.): - este
formată din uniuni, organizaţii şi filiale ai căror membrii sunt ceteţeni români
cu domiciliul pe teritoriul României sau pe teritoriul altor state.
18.1. -
Uniunea naţională este constituita pe principiul administrativ - teritorial: municipii reşedinţă de regiune,
municipii reşedinţă de judeţ, sectoare
ale Capitalei, municipii, orase şi comune.
18.2. - Uniunea naţională
este constituită pe
principiul administrativ-teritorial in cele 7 regiuni ş
i 41 judeţe şi este formata din Uniunile regionale ale
celor 7 municipii de reşedinţă ale regiunilor, organizaţiile
judeţene din celelalte municipii reşedinţă de judeţ, sectoarele
Capitalei şi filialele din celelalte municipii, oraşe şi
comune ale judeţului;
18.3. - Uniunile regiunale si
organizaţiile judeţene din municipiile
reşedinţă de judeţ şi sectoarele
Capitalei se pot constitui dacă întrunesc numărul de cel puţin 15 membrii, sunt
structuri cu personalitate juridică, de interes public, care pot încheia
acte juridice, în nume propriu, în condiţiile stabilite de uniunea
regională, organizaţia municipală şi de sector
prin actul constitutiv al acestora, ele pot încheia acte juridice de dispoziţie,
în numele şi pe seama lor, numai pe baza
hotărârii prealabile a Comitetului executiv al Uniunii regionale sau Organizatiei judeţene,
sectorului Capitalei şi au dreptul să ia hotărâri, cu respectarea prevederilor
statutare, să stabilească relaţii cu organizaţiile şi instituţiile
administrative locale, se pot adresa mass- mediei, în nume propriu, pot
organiza vizite pentru schimb de experienţă, cu asociaţii similare din judeţe
din tara , din statele membere NATO si din alte state;
18.4. - pentru a-şi dobândi propria personalitate juridică, acestea trebuie să se
înscrie în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, respectând în totalitate
normele juridice în vigoare şi dupa adunarea de constituire a acestora, Comitetul executiv sau Biroul Permanent al Uniunii regionale
sau Organizaţiei judeţene, Sectorului Capitalei este obligat să prezinte în termen
de 10 zile Consiliului Director sau Biroului Permanent al U.N.M.S.R.R., documentele de constituire, după analizarea
documentelor primite, confirmă sau
infirmă constituirea acestora,
confirmarea constituirii se finalizează prin înmânarea preşedintelui Comitetul executiv, Biroul Permanent al Uniunii regionale
sau Organizaţiei judeţene, Sectorului Capitalei a ştampilei precum şi a
documentelor de lucru strict necesare, acestea au autonomie proprie, dar toate
acţiunile sale se vor desfăşura în baza statutului, document juridic care,
indiferent de situaţie, nu poate fi încălcat;
18.5. - filialele sunt structuri f
ăr
ă
personalitate juridica
şi se pot constitui în celelalte municipii, oraşele şi comunele din judeţ, dacă
întrunesc numărul de cel puţin 3 membrii, aceste filiale fac parte integrantă
din organizaţia municipiului reşedinţă de regiune, judeţ, sector al Capitalei şi
realizează toate relaţiile financiare prin aceasta.
18.6. - în municipiul reşedinţă de judeţ unde îşi are sediul Uniunea
Naţionala nu se va constitui organizaţie judeţeana dar se poate constitui o
organizaţie judeţeana într-un singur municipiu şi filiale în celelalte
municipii, orase şi commune;
18.7. - în municipiul reşedinţă de
regiune unde îşi are sediul Uniunea Regionala nu se va constitui organizaţie
judeţeană dar se poate constitui o organizaţie judeţeană într-un singur
municipiu şi filiale în celelalte municipii, orase şi commune;
Art.19. - ORGANIZAREA -
U.N.M.S.R.R. este urmatoarea:
19.1. - organele centrale de conducere
ale Uniunii naţionale sunt: Conferinţa(Plenara) Naţională, care este constituită la data înfiinţarii din
Membrii fondatori ,iar ulterior din toţi membrii înscrişi în Uniune,
Consiliul Director şi Biroul Permanent Central;
19.1.(1). - Conferinţa
Naţională se constituie din delegaţi aleşi de Conferinţa Uniunilor regionale, respectiv Organizaţiilor
judeţene şi sectoarelor Capitalei, Adunarea Generală a filialelor, din membrii în exerciţiu ai
Consiliului Director şi ai comisiilor prevăzute în Statut, toţi având drept de
vot, normele şi criteriile de reprezentare a Uniunii regionale, Organizaţiei
judeţene, a sectorului Capitalei şi filialelor se stabilesc de către Biroul
Permanent Central, având în vedere toate categoriile de membri;
19.1.(2). - la
Conferinţa Naţională participă ca invitaţi persoane stabilite de Biroul
Permanent Central;
19.2. - organele de conducere ale Uniunii regionale respectiv Organizaţiei
judeţene (din municipiul reşedinţă de judeţ) şi a
sectorului Capitalei sunt: Conferinta Uniunii reginale sau Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei,
Comitetul executiv al Uniunii regionale sau Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei şi
Biroul Permanent al Uniunii regionale sau Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei;
19.2.(1). - Conferinta Uniunii reginale, Organizaţiei judeţene
şi sectoarelor Capitalei se constituie
din delegaţi aleşi de Adunările generale ale filialelor, din membrii în
exerciţiu ai Comitetul executiv al Uniunii regionale sau Organizaţiei judeţene
şi a sectorulorui Capitalei şi ai
comisiilor prevăzute în Statut, toţi având drept de vot, normele şi criteriile
de reprezentare a filialelor se stabilesc de către Biroul Permanent al Uniunii regionale
sau Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei, având în vedere toate categoriile
de membri;
19.2.(2). - la Conferinta Uniunii reginale respectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei, participă ca invitaţi persoane stabilite de Biroul
Permanent Regional, respectiv Judeţean sau al Sectorului Capitalei;
19.3. - organele de conducere ale filialei
sunt: Adunarea Generală şi Biroul executiv (operativ)
19.3.(1).
- Adunarea Generală se constituie
din membrii în exerciţiu ai Biroul executiv (operativ) şi ai comisiilor
prevăzute în Statut, membri fondatori, titulari, de onoare şi susţinători toţi
având drept de vot;
19.3.(1). - la Adunarea Generală
participă ca invitaţi persoane stabilite de Biroul executiv (operativ);
19.4.
- organele de conducere îşi
desfăşoară activitatea şi adoptă hotărâri în mod democratic, pe baza votului
exprimat;
19.5. - se consideră statutare Conferinţa
Naţională a Uniunii Naţionale, şedinţa Consiliului Director, Conferinta
Uniunii reginale respectiv Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei,
Comitetul executiv al Uniunii regionale respectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei, Adunarea Generală a filialei, dacă sunt prezenţi în
majoritate cei prevăzuţi a participa conform normelor de reprezentare stabilite
de conducerea structurilor respective;
19.6. - hotărârile sunt valabile
dacă au fost adoptate cu votul majorităţii simple a celor prezenţi cu drept de
vot, cu excepţia când Uniunea se dizolva
prin hotărâre a Conferinţei Naţionale adoptată prin vot secret, cu exprimarea a
cel puţin 2/3 din numărul participanţilor cu drept de vot;
19.7. - hotărârile adoptate de organele de conducere sunt
obligatorii pentru toate Uniunile, Organizaţiile şi Filialele şi pentru toţi
membrii acestora, indiferent de poziţia personală exprimată verbal, în scris
sau prin vot;
19.8. - Conferinţa Naţională
este organul central de conducere al Uniunii Naţionale;
- Conferinţa Naţională, se intruneste:
- în sesiune ordinară la interval de
patru ani, sau în sesiune extraorordinară cu atribuţii parţiale sau totale,
care se convocată la cererea a cel puţin 1/3 din numărul membrilor din evidenţă
sau la cererea a cel puţin 50% din numărul Organizaţiilor judeţene, sectoarelor Capitalei
şi ale Filialelor ori la iniţiativa Consiliul Director cu majoritate simplă ori
de catre ori trebuie rezolvate probleme importante care nu suferă amânare;
- în intervalul
dintre Conferinţele Naţionale, organul de conducere al Uniunii Naţionale este
Consiliul Director, care se convoacă anual şi ori de câte ori este necesar;
19.8.(1). - în intervalul de patru ani dintre
Conferinţele Naţionale, la doi ani, Consiliul Director convoacă o şedinţa
extrordinară cu atribuţii parţiale, la care sunt invitaţi să prticipe toţi
cei ce au mandatat să-i reprezinte pe membri Uniunilor reginale, Organizaţiilor judeţene, ale sectoarelor Capitalei şi Filialelor, (municipiulor,
oraşelor şi comunelor.), la Conferinţele Naţionale, pentru a alege prin vot
deschis organele de conducere, Preşedintele Uniunii Naţionale, Consiliului Director, Biroului Permanent
Central şi Comisia de cenzori;
19.8.(2). - între Conferinţele Naţionale, Preşedintele Consiliului
Director este şi preşedintele Uniunii Naţionale , precum şi al Biroului
Permanent Central, conducerea curentă a Uniunii Naţionale, între şedinţele
Consiliului Director, este asigurată de Biroul Permanent Central, care se
întruneşte lunar şi ori de câte ori este necesar, conducerea şi rezolvarea problemelor curente, este
asigurată de Preşedintele Uniunii Naţionale, (înlocuitorul legal ), care are
dreptul de a emite decizii;
19.9. - Conferinţa
regională, respectiv Conferinţa judeţenă şi a sectorului Capitalei, este organul de conducere al Uniuni regionale,
respectiv al Organizaţiei judeţene ale sectoarelor Capitalei în plan teritorial;
- Conferinţa regională, respectiv Conferinţa judeţenă şi a
sectorului Capitalei, se întruneste:
- în
sesiune ordinară la interval de patru ani, sau în sesiune extraorordinară cu
atribuţii parţiale sau totale care se convoacă la cererea a cel puţin 1/3 din
numărul membrilor din evidenţa Uniunilor reginale, repectiv Organizaţiilor judeţene şi ale sectoarelor
Capitalei şi ale Filialelor, sau la cererea a cel puţin 50% din numărul Organizaţiilor judeţene,
sectoarelor Capitalei şi ale Filialelor ori la iniţiativa Comitetelor executive
al Uniunilor reginale,
repectiv Organizaţiilor judeţene
şi ale sectoarelor Capitalei, cu majoritate simplă ori de catre ori trebuie rezolvate
probleme importante care nu suferă amânare;
- în intervalul
dintre Conferinţa regională, respectiv Conferinţa judeţenă şi a sectorului
Capitalei, organul de conducere al Uniunii regionale rerespectiv judeţene şi a sectorului Capitalei este Comitetul
Executiv Regional rerespectiv Judeţean şi de Sector, care se convoacă anual
şi ori de câte ori este necesar;
19.9.(1). - în intervalul de patru ani dintre Conferinţele
regionale, respectiv Conferinţele judeţene şi ale sectoarelor Capitalei, la doi
ani, Comitetul Executiv al Uniunilor reginale, repectiv
Organizaţiilor judeţene şi ale
sectoarelor Capitalei şi ale Filialelor, convoacă o şedinţa extrordinară cu atribuţii parţiale, la care sunt invitaţi să prticipe toţi cei ce au
mandatat să-i reprezinte pe membri Uniunilor reginale, repectiv Organizaţiilor judeţene, ale sectoarelor
Capitalei şi ale Filialelor, la
Conferinţele regionale, respectiv Conferinţele judeţene şi ale sectoarelor
Capitalei, pentru a alege prin vot deschis, Preşedintele Uniunilor
regionale respectiv Organizaţiilor judeţene şi ale sectoarelor Capitalei, Comitetul Executiv Regional,
respectiv Judeţean şi de Sector, Biroului
Permanent Regional, respectiv Judeţean
şi de Sector şi Comisia de cenzori;
19.9.(2). - între Conferinţele
regionale, respectiv judeţene, Preşedintele Comitetul Executiv este şi
preşedintele Uniunii regionale, respectiv
Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei, precum şi al Biroului
Permanent regional, respectiv judeţean şi a sectorului Capitalei, conducerea
curentă a Uniunii regionale, respectiv Organizaţiei judeţene, între şedinţele
Comitetul executiv, este asigurată de Biroul Permanent regional,
respectiv judeţean şi a sectorului Capitalei, care se întruneşte lunar şi ori
de câte ori este necesar, conducerea şi rezolvarea problemelor curente este
asigurată de Preşedintele Uniunii regionale, respectiv Organizaţiei judeţene şi
a sectorului Capitalei , ( înlocuitorul legal ), care are dreptul de a emite
decizii;
19.10. - Adunarea generală este organul de conducere al filialei,
( municipiului, oraşului, comunei.) în
plan territorial;
- Adunare generală se
convoacă în sesiune ordinară la interval
de doi ani sau în sesiune extraordinară
convocată la cererea a cel puţin 1/3 din
numărul membrilor din evidenţa sau la cererea a cel puţin 50% din numărul
filialelor, ( municipale, oraşăneşti sau
comunale.), ori la iniţiativa Biroul executiv (operativ) cu majoritate
simplă ori de catre ori trebuie rezolvate probleme importante care nu suferă
amânare;
- în intervalul dintre Adunrăile generale, organul de conducere al
filialei este Biroul executiv (operativ), care se convoacă la şase luni şi ori
de câte ori este necesar;
19.10.(1). - în intervalul de doi ani dintre Adunarile generale ale
filialelor, ( municipale, oraşăneşti sau comunale.) la un an, Birourile executive
(operative) convoacă o şedinţă extrordinară cu atribuţii parţiale, la care sunt
invitaţi să prticipe toţi membri filialelor
( municipale, oraşăneşti sau comunale.); pentru a alege prin
vot deschis, Preşedintele filialei, ( municipiului, oraşului, comunei.), şi
Biroul executiv (operativ) al filialei,
(municipiului, oraşului
comunei.);
19.10.(2). - în intervalul dintre Adunarile generale, Preşedintele
filialei, ( municipiului, oraşului comunei.), este şi Preşedintele Biroul
executiv (operativ) al filialei, (municipiului, oraşului comunei.), conducerea şi rezolvarea problemelor
curente este asiguraţă de Preşedintele filialei, respectiv ( înlocuitorul legal),
care are dreptul de a emite decizii;
19.11. - pentru alegerea în funcţiile de
conducere la toate nivelurile se pot propune mai multe candidaturi; candidaţii
propuşi trebuie să fie din toate categoriile de membri şi să aibă o vechime de
cel puţin un an ca membru;
- este declarat ales candidatul care a
obţinut numărul cel mai mare de voturi exprimate;
- rezultatul alegerilor se consemnează
în proces-verbal la toate structurile Uniunii.
- în toate cazurile unde votul este
secret se alege o Comisie pentru numărarea voturilor;
- fundamentul disciplinei
Uniuni Naţionale îl constituie acţiunile ferme pentru stabilirea celor mai
eficiente măsuri de punere în aplicare şi îndeplinirea hotărârilor acesteia,
precum şi prezentarea, în mod deschis şi civilizat, a opiniilor şi
propunerilor;
Art.20. - CONDUCEREA - U.N.M.S.R.R.
, ATRIBUTIILE ORGANELOR DE CONDUCERE :
- activitatea organelor de conducere la toate structurile Uniunii
nationale, Uniunii regionale, respectiv Organizaţiei judeţene, a sectorului
Capitalei şi Filialelor (municipiului, oraşului
communei) se desfăşoară în conformitate cu prevederile legislaţiei în
vigoare şi trebuie să se caracterizeze prin operativitate, perseverenţă şi
transparenţă, asigurându-se informarea membrilor asupra măsurilor luate şi a
stadiului rezolvării acestora;
- pentru desfăşurarea activităţilor în mod continuu şi operativ, la
nivel central şi al filialelor se constituie câte un aparat de lucru ale cărui
atribuţii se stabilesc printr-un regulament intern de funcţionare care se
aprobă de către Biroul Permanent Central, Biroul Permanent regional, respectiv
judeţean, al sectorului Capitalei şi al Biroul executiv (operativ) al Filialei;
20.1. - pentru alegerea persoanelor ce vor
ocupa funcţiile din Consiliul Director, respectiv Comitetul Executiv,
obligatoriu se va avea în vedere următoarele:
20.1.(1). - Presedintele Uniunii
naţionale,
Uniunii regionale, respectiv Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei, este ales pentru o perioada de doi
ani, din anul constituirii organizatiei şi dobândirii personalitaţii juridice, de catre Conferinţa natională, compusă din membrii fondatori, iar ulterior poate
fi ales, eliberat sau revocat din functie, conform prevederilor
Statutului;
- în lipsa sa,desemnează
un prim-vicepresedinte sau o altă persoană din Consiliul Director, Comitetul
executive, care să-i preia, pe perioadă
delimitată , atribuţiile.
-
Preşedintele Uniunii naţionale, Uniunii
regionale, respectiv organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei poate
fi reales.
- Conferinta natională, regională,judeteană,
a sectorului sau Adunarea generală poate aproba organizarea alegerilor şi după
împlinirea termenului de doi ani, respectiv un an;
-
persoana aleasă trebuie să posede calităţi manageriale precum şi calităţile
necesare unui lider de grup;
- Preşedintele Uniunii nationale,
Uniunii regionale, respectiv organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei, nu poate fi revocat decât de Conferinţa
Naţională, Conferinţa Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei,
sau în şedinţă extrordinară, a Uniunii nationale, Uniunii regionale, respectiv
Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei, Consiliului Director, repectiv Comitetului Executiv şi poate
suspenda preşedintele din funcţie pe motive bine întemeiate, dar nu mai mult de
patru luni calendaristice, sau îi poate
aproba acestuia cererea scrisă de demisie, dacă aceasta este voinţa expresă şi
definitivă a celui în cauză;
20.1.(2). - Prim-vicepreşedinţii
Uniunii nationale, Uniunii regionale, respectiv
Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei (un Maistru Militar şi un
Subofiţer) sunt înlocuitorii de drept al preşedintelui Asociaţiei pe timpul
absenţei acestuia sub denumirea de
preşedinte executiv;
- în situaţia în care preşedintele
şi prim-vicepreşedinţii sunt în
imposibilitate temporară de a-şi exercita funcţiile, Consiliul Director poate
delega un vicepreşedinte pentru a îndeplini parţial sau în totalitate atribuţiile
preşedintelui, preşedintelui executiv;
- în funcţia
de prim-vicepreşedinţi se recomandă a fi aleşi
persoane cu
reale
calităţi manageriale care îi pot servi la preluarea unui eventual interimat sau
la accederea în funcţia de preşedinte, dacă va dori să candideze;
20.1.(3). - Secretarul
general al Uniunii naţionale efectuează toate actele şi operaţiunile curente
necesare desfăşurării condiţii a în bune activităţilor şi contrasemnează toate actele emise de către
Preşedinte, Consiliul Director, Preşedintele executiv sau vicepreşedinte;
- în lipsa sa, desemnează un vicepresedinte sau o alta persoana din
care sa-i preia, pe perioadă delimitată atribuţiile;
- în funcţia de Secretar general se recomandă a fi aleşi
persoane cu reale calităţi necesare desfăşurării condiţii a în bune
activităţilor, să aibă deprinderi în folosirea computerului;
- funcţia
de Secretar general poate fi ocupată de oricare dintre membrii Uniunii regionale, respectiv Organizaţiei judeţene şi
a sectorului Capitalei, fie activ profesional, fie pensionar, la selecţie avându-se în
vedere cunoştinţele sale în domeniul lucrului cu documente;
20.1.(4). - Secretarul
executiv al Uniunii regionale,
respectiv Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei efectuează toate
actele şi operaţiunile curente necesare desfăşurării condiţii a în bune
activităţilor şi contrasemnează toate
actele emise de către Preşedinte, Comitetului executiv, Preşedintele executiv
sau vicepreşedinte;
- în lipsa sa, desemneaza un vicepresedinte sau o alta persoana din care
sa-i preia, pe perioadă delimitata atribuţiile;
- în funcţia de Secretar executiv se
recomandă a fi aleşi persoane cu reale calităţi necesare
desfăşurării condiţii a în bune activităţilor, să aibă deprinderi în folosirea
computerului;
- funcţia de Secretar executiv poate fi
ocupată de oricare dintre membrii Uniunii regionale, respectiv organizaţiei judeţene şi
a sectorului Capitalei, fie activ profesional, fie pensionar, la selecţie avându-se în
vedere cunoştinţele sale în domeniul lucrului cu documente;
20.1.(5). - Vicepreşedinţii Uniunii
naţionale, Uniunii regionale, respectiv
organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei, se recomandă a fi aleşi
persoane cu reale calităţi necesare desfăşurării condiţii a în bune
activităţilor, să aibă deprinderi în folosirea computerului;
20.1.(6). - Consilierul juridic trebuie să aibă studii în domeniul juridic;
20.2. - conducerea Centrală a U.N.M.S.R.R.
- este Consiliul Director, care este
organ deliberativ şi asigură conducerea
Uniunii Naţionale în intervalul dintre sesiunile Conferinţei
Naţionale;
20.2.(1). - Consiliul Director
are în componenţă 54(77) de membri şi 5
membri supleanţi, membrii Biroului Permanent Central şi preşedinţii Uniunilor
regionale, Organizaţiilor judeţene şi ale sectoarelor Capitalei, care sunt
membri cu drept deplin ai Consiliului director;
20.3. - Biroul
Permanent Central asigură conducerea curentă a activităţii Uniunii Naţionale între şedinţele Consiliului
Director;
20.3.(1). - are în componenţă 21de membri, în acest număr fiind incluşi preşedintele,
prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii, secretarul general purtătorul de cuvânt şi
şefii de departamente;
20.4. - Comitetul
executiv al Uniunilor reginale, repectiv
Organizaţiilor judeţene şi al sectoarelor Capitalei, este organ
deliberativ şi asigură conducerea în intervalul dintre sesiunile Conferinţei Uniunilor reginale,
repectiv Organizaţiilor judeţene
şi ale sectoarelor Capitalei;
20.4.(1). - are în
componenţă 54 de membri şi 4 membri supleanţi, membrii Biroului Permanent
regional, respectiv judeţean precum şi preşedinţii filialelor, care sunt membri
cu drept deplin ai Comitetul executiv;
20.5. - Biroului Permanent regional, respectiv judeţean şi al sectorului asigură
conducerea curentă a activităţii Uniunii
reginale,
repectiv Organizaţiilor judeţene
şi ale sectoarelor Capitalei, între şedinţele Comitetul executiv;
20.5.(1). - are în componenţă 15 membri, în acest număr
fiind incluşi preşedintele, prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii, secretarul
general purtătorul de cuvânt şi şefii de departamente;
20.6. - Biroul executiv (operativ) al Filialei, (municipiului, oraşului comunei.) asigură conducerea curentă a
activităţii între şedinţele Adunarilor generale ale filialelor;
20.6.(1). - are în componenţă 11 membri, în acest
număr fiind incluşi preşedintele, prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii,
secretarul executiv şi parte din şefii de departamente;
20.7. - Conferinţa Naţională
are următoarele atribuţii:
20.7.(1). - examinează, evaluează şi
apreciază activitatea organelor de conducere a Comisiei de etică statutară şi
proiecte legislative şi Cumisiei pentru
Protecţie socială şi a nivelului de trai din toate structurile Uniunii
Naţionale şi aprobă activităţile desfăşurate de organele de conducere ale Uniunilor regionale, Organizaţiilor judeţene,
ale sectoarelor Capitalei şi Filialelor,
(municipiului, oraşului comunei.);
20.7.(2) - adoptă, modificări sau completări la Statutul Uniunii Naţionale şi la Actul Constitutiv;
20.7.(3). - aprobă raportul Comisiei
de cenzori;
20.7.(4).
- analizează activitatea economico-financiară;
20.7.(5). - aprobă la propunerea Consiliului Director, cuantumul taxelor de
înscriere, al cotizaţiei anuale, precum şi cuantumul remuneraţiei de care
beneficiază personalul care lucrează pentru asociaţie;
20.7.(6).
- abilitează
Consiliul Director pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter economic,
încheierea unor contracte de sponsorizare, înfiinţarea de societăţi comerciale
în vederea obţinerii unor venituri necesare îndeplinirii scopului;
20.7.(7).
- aprobă înfiinţarea de Uniuni regionale,
Organizaţii judeţene, ale sectoarelor Capitalei şi Filiale ale (municipiului,
oraşului comunei.);
20.7.(8). - adoptă
regulamentele interne de organizare şi funcţionare elaborate de Consiliul
Director;
20.7.(9).
- stabileşte strategia şi obiectivele principale de acţiune pentru
următorii patru ani;
20.7.(10). - alege Preşedintele
Uniunii Naţionale, Consiliul Director, Comisia de Etică Statutară şi
Proiecte Legislativă, Comisia pentru
Protecţie Socială şi a Nivelului de Trai, Comisia de Cenzori şi delegaţii la Conferinţa (adunarea)
structurilor asociative Confederaţiei
Interaliată a Subofiţerilor în Rezervă (C.I.S.R.), Asociaţia Europeană pentru Subofiţeri de Rezervă, AESOR., EUROMIL Organizaţia Europeana a Asociaţiilor Militare, prin vot
deschis sau vot secret, după cum hotărăşte Conferinţa Naţională;
20.7.(11). - hotărârile luate de
Conferinţa Naţională sunt obligatorii
pentru toţi membrii Uniunii, inclusiv pentru cei care au votat împotrivă sau nu
au fost prezenţi;
- conform art. 23 din O.G.26/2000, în termen de 15 zile de la data
când au luat cunoştinţă sau de la data când a avut loc şedinţa Conferinţei
Naţionale, hotărârile contrare legii, actului constitutiv sau ale statutului
pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membri ai asociaţiei care nu
au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să
se însereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, urmnâd ca judecătoria în
circumscripţia careia îşi are sediul Uniunea Naţională să solutioneaze cererea
de anulare în camera de consiliu, hotarârea
instanţei, va fi supusă numai recursului;
20.7.(12). - dizolvă Uniunea Naţională şi stabileşte destinaţia patrimoniului
rămas după lichidare, precum şi alte atribuţii prevăzute în Lege sau în Statut;
20.7.(13). - Conferinţa Naţională se constituie din membrii în
exerciţiu ai Consiliului Director şi ai comisiilor prevăzute în Statut, din
delegaţi aleşi de Conferinţele regionale, judeţene, ale sectoarelor Capitalei şi
Adunările generale ale Filialelor, toţi având drept de vot; Biroul Permanent
Central stabileşte normele şi criteriile de reprezentare
având în vedere toate categoriile de membri;
20.7.(14).
- la Conferinţa Naţională se atribuie sau ridică
titlul de preşedinte de onoare, la propunerea Consiliului Director;
- persoana propusă trebuie
să fi deţinut funcţia de preşedinte al Uniunii, funcţie în care să se fi
remarcat prin realizări de excepţie , realizări ce îl recomandă, pe mai
departe, ca un demn reprezentant al U.N.M.S.R.R.
- preşedintele de onoare participă la ședințele Consiliului
Director, în calitate de consultant;
- titlul de
preşedinte de onoare, nu poate fi deţinut de două persoane în aceeaşi
perioadă de timp;
20.7.(15). - Conferinţa(Plenara)
Naţională, în Şedinţa
Extraordinară care este constituită la data înfiinţarii din Membrii fondatori cadrele
militare în rezervă şi în retragere, care se regăsesc în actul juridic de
constituire a U.N.M.S.R.R., care au constituit în nucleul primar, poate
desemna, acorda titlul de preşedinte onorific, iniţiatorului proiectului de
constituire a U.N.M.S.R.R.;
-
preşedintele de onorific participă la ședințele Conferinţei(Plenara)
Naţionale, în calitate de consultant;
20.7.(16). - normele şi criteriile de
reprezentare la Conferinţa Naţională, având în vedere toate categoriile de
membri şi persoanele care participă ca invitaţi se stabilesc de Biroul Permanent Central;
20.8.
- Consiliul Director are următoarele
atribuţii:
20.8.(1).
- la prima şedinţă de constituire, după Conferinţa Naţională, alege, prin
vot secret sau vot deschis, dintre membrii săi, Biroul Permanent Central şi
validează Cabinetul de Consilieri personali ai Preşedintelui Uniunii Naţionale;
20.8.(2).
- atribuţiile persoanelor cu funcţii
de conducere vor fi stabilite de către Consiliul Director în fişa postului
pentru fiecare membru al
Consiliului Director care este individual responsabil pentru actele şi faptele
sale în cazul încălcării legislaţiei sau dispoziţiilor pe care le primeşte;
20.8.(3).
- preşedintele Uniunii Naţionale este
şi preşedintele Consiliului Director, precum şi al Biroului Permanent Central;
20.8.(4).
- analizează activitatea Biroului
Permanent Central, a Uniunilor
regionale, Organizaţiilor judeţene şi sectoarelor Capitalei şi ale Filialelor, (municipiului,
oraşului comunei.) stabilind măsurile
corespunzătoare pentru anul următor şi adoptă hotărârii;
20.8.(5).
- atunci când este necesar, poate înlocui prin vot deschis parte din
persoanele care nu au o activitate corespunzătoare şi alege alţi membri pentru
completarea Consiliului Director din rândul supleanţilor; pentru funcţiile
rămase vacante se aleg alţi membri supleanţi;
20.8.(6).
- la propunerea preşedinţilor
Comisiilor statutare şi de proiecte legislative,
Consiliul Director poate completa locurile vacante ale acestor comisii cu
membri ai Uniunii Naţionale cu
experienţă în domeniu;
20.8.(7). - duce la
îndeplinire hotărârile Conferinţei Naţionale şi urmăreşte respectarea
prevederilor legale, a Statutului şi Actului constitutiv întocmeşte şi prezintă
Conferinţei Naţionale pentru aprobare
orice document necesar pentru îndeplinirea scopului Uniunii Naţionale;
20.8.(8). - prezintă Conferinţei Naţionale,
raportul de activitate, raportul privind executarea bugetului de venituri şi
cheltuieli, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe
perioada următoare;
20.8.(9). - stabileşte personalul care urmează să fie remunerat pentru
activitatea desfăşurată în folosul Uniunii Naţionale, precum şi cuantumul
remuneraţiei acestuia şi le supune spre aprobare Conferinţei Naţionale;
20.8.(10). - examinează şi îndrumă
activitatea sistemului de întrajutorare sau unităţilor cu profil economic
din cadrul acesteia, stabileşte cuantumul cotizaţiei anuale, a taxei de
înscriere şi taxelor prevăzute la capela şi cimitirul militar pentru
întreţinere şi funcţionare;
20.8.(11). - emite decizii scrise
privind reguli pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor Conferinţei Naţionale hotărăşte schimbarea
sediului Uniunii Naţionale;
20.8.(12). -
preşedintele de onorific participă la ședințele Consiliului Director, în
calitate de consultant;
20.9. - Biroul Permanent Central are
următoarele atribuţii:
20.9.(1). - analizează modul de
îndeplinire a hotărârilor Conferinţei Naţionale şi ale Consiliului Director şi
respectarea prevederilor Statutului Uniunii Naţionale adoptând hotărârile ce se
impun;
20.9.(2). - membrii Biroului Permanent
Central participă la Conferinţe, precum şi la alte adunări ale Uniunii
regionale, respectiv organizaţiei judeţene, a sectorului Capitalei şi filialelor atunci când situaţia o impune, analizează şi
le îndrumă activitatea, intervenind operativ pentru rezolvarea eventualelor
dificultăţi apărute în aplicarea şi respectarea prevederilor Statutului, a
hotărârilor Conferinţei Naţionale, ale Consiliului Director şi ale propriilor
hotărâri, decizii şi recomandări, menţine permanent legătura cu toate
structurile Uniunii, le informează oportun despre acţiunile şi demersurile sale
şi primeşte informaţii de la acestea despre preocupările lor curente şi de
perspectivă;
20.9.(3) - conduce activitatea aparatului central de lucru, coordonează
editarea monografii, de reviste şi alte publicaţii, elaborează periodic
buletine informative de uz intern, ale Uniunii Naţionale;
20.9.(4). - confirmă înfiinţarea de Uniuni,
Organizaţii, Filiale şi validează Comitetele executive, Birourile
executive(operative) alese de aceste structuri, stabileşte componenţa şi
organigrama relaţională a aparatului de lucru, numeşte şefii de departamente şi
confirmă consilierii, eliberează legitimaţii de membru, ţine evidenţa acestora;
20.9.(5). - conduce, coordonează şi îndrumă activitatea sistemului de
întrajutorare sau unităţilor cu profil economic, stabileşte cuantumul
cotizaţiei anuale, a taxei de înscriere şi taxelor prevăzute la capela şi
cimitirul militar pentru întreţinere şi funcţionare;
20.9.(6). - avizează propunerile privind
înaintarea în grad, acordarea unor decoraţii, recompense, titluri onorifice şi
le înaintează celor în drept să hotărască;
20.9.(7). - în situaţii deosebite, poate recomanda
Consiliului Director completarea locurilor sale vacante, interimatul sau
suspendarea persoanelor cu funcţii de conducere;
20.9.(8).
- confirmă înfiinţarea de Uniuni, Organizaţii, Filiale
şi validează Comitetele executive, Birourile executive (operative) alese primeşte
membri în Uniunea Naţională pe bază de adeziune (model al Uniunii Naţionale),
eliberează legitimaţii de membru, ţine evidenţa acestora, încasează taxe de
înscriere şi cotizaţia stabilită;
20.9.(9). - aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil la
nivelul Aparatului central, organizează Conferinţa Naţională şi şedinţele
Consiliului Director;
20.9.(10). - aprobă deplasările în interes de serviciu în ţară şi/sau
străinătate şi cheltuielile de delegare, cât şi membrii organelor de conducere
care beneficiază de abonamente pe mijloacele de transport în comun;
20.9.(11). - Preşedinte Biroului Permanent
Central, înlocuitorul său legal sau persoane împuternicite de acesta, reprezintă
Uniunea Naţională, în relaţiile cu Ministerul Apărării Naţionale, cu
autorităţile şi instituţiile centrale şi locale ale administraţiei de stat şi
cu asociaţii similare din ţară şi străinătate şi ca delegat la Conferinţa (adunarea)
structurilor asociative Confederaţiei Interaliata a Subofţerilor în Rezervă
(C.I.S.R.), Asociaţia Europeană pentru Subofiţeri de Rezervă, (AESOR), Organizaţia Europeană a Asociaţiilor Militare, (EUROMIL);
20.9.(12). -
preşedintele de onorific participă la ședințele Biroului Permanent
Central , în calitate de consultant, iar la cererea Preşedintelui Biroului
Permanent Central îl va însoţi ca delegat în relaţiile cu Ministerul Apărării
Naţionale, cu autorităţile şi instituţiile centrale şi locale ale
administraţiei de stat şi cu asociaţii similare din ţară şi străinătate;
20.9.(13). -
Preşedintele Biroului Permanent Central
sau înlocuitorul legal este reprezentantul legal şi administratorul principal al
Uniunii Naţionale,
îşi
exercită atribuţiile şi îşi asumă raspunderile ordonatorului principal de credite, în
procesul de conducere şi de rezolvare a problemelor curente, emite dispoziţii şi decizii;
20.9.(14). - Prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii emit dispoziţii şi recomandări
în domeniile de care răspund şi soluţionează propunerile sau solicitările, cele
mai importante dispoziţii şi recomandări se aduc la cunoştinţă Biroului Permanent
Central;
20.10. - Conferinţa Uniunilor reginale,
repectiv Organizaţiilor judeţene
şi ale sectoarelor Capitalei, are următoarele atribuţii:
20.10.(1). - examinează, evaluează şi
apreciază activitatea organelor de conducere şi a Comisiei de Etică Statutară şi Proiecte Legislative,
Comisiei pentru Protecţie Socială şi a Nivelului de Trai ale Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene, a sectorului Capitalei şi ale Filialelor
(municipiului, oraşului communei) şi aprobă activităţile desfăşurate de organele
de conducere ale acestora;
20.10.(2) - adoptă, modificări sau completări la
Statutul Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene, a sectorului Capitalei şi
la Actul Constitutiv;
20.10.(3). - aprobă raportul Comisiei
de cenzori;
20.10.(4).
- analizează activitatea economico-financiară;
20.10.(5). - aprobă la propunerea Comitetul executiv, cuantumul taxelor de
înscriere, al cotizaţiei anuale, precum şi cuantumul remuneraţiei de care
beneficiază personalul care lucrează pentru Uniuni, Organizaţii, Filiale;
20.10.(6).
- abilitează
Comitetul executiv respectiv pentru
desfăşurarea de activităţi cu caracter economic, încheierea unor contracte de
sponsorizare, înfiinţarea de societăţi comerciale în vederea obţinerii unor
venituri necesare îndeplinirii scopului;
20.10.(7).
- aprobă înfiinţarea de Uniunii
regionale, Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei şi Filialelor;
20.10.(8). - adoptă
regulamentele interne de organizare şi funcţionare elaborate de Comitetul
executiv;
20.10.(9).
- stabileşte strategia şi obiectivele principale de acţiune pentru
următorii patru ani.
20.10.(10). - alege Preşedintele Uniunilor reginale,
repectiv Organizaţiilor judeţene
şi ale sectoarelor Capitalei, Comitetul executiv, Comisia de Etică Statutară şi
Proiecte Legislative, Comisia pentru Protecţie Socială şi a Nivelului de Trai
şi Comisia de Cenzori şi delegaţii la
Conferinta (adunarea) structurilor
asociative Confederaţiei Interaliata a Subofţerilor in Rezervă
(C.I.S.R.), Asociaţia Europeană pentru Subofiţeri de Rezerva, (AESOR), Organizatia
Europeană a Asociaţiilor
Militare,(EUROMIL), prin vot deschis sau vot secret, după cum hotărăşte
Conferinţa Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei;
20.10.(11). - hotărârile luate de
Conferinţa Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei sunt obligatorii pentru toţi membrii, inclusiv pentru
cei care au votat împotrivă sau nu au fost prezenţi.
- conform art. 23 din O.G.26/2000, în
termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă sau de la data când a avut
loc şedinţa, după caz hotărârile Conferinţei reginale, judeţene şi a sectoarelor Capitalei,
contrare legii, actului constitutiv sau ale statutului pot fi atacate în
justiţie de către oricare dintre membri care nu au luat parte la adunarea
generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în
procesul-verbal de şedinţă, urmnâd ca judecatoria in circumscriptia
careia işi au sediul Uniunea reginală, repectiv Organizaţia judeţenă
şi a sectorului Capitalei, să solutioneaze cererea de anulare în camera de
consiliu, hotararea instantei, va fi supusă numai recursului;
20.10.(12). - dizolvă Uniunea reginală, repectiv Organizaţia judeţenă şi a sectorului Capitalei şi
stabileşte destinaţia patrimoniului rămas după lichidare, precum şi alte
atribuţii prevăzute în Statut sau în lege;
20.10.(13). - Conferinţa Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei
se constituie din membrii proprii şi delegaţi aleşi de adunările generale ale Filialelor,
din membrii în exerciţiu ai Comitetului
executiv şi ai comisiilor prevăzute în Statut, toţi având drept de vot, normele
şi criteriile de reprezentare a Filialelor se stabilesc de către Biroul
Permanent reginal, repectiv judeţean şi al
sectorului Capitalei, având în vedere toate categoriile de membri;
20.10.(14).
- la Conferinţa Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei
se atribuie sau ridică titlul de preşedinte de onoare,
care participă la ședințele Comitetului executiv, în calitate de consultant;
20.10.(15).
- la Conferinţa Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
şi ale sectorului Capitalei participă ca invitaţi persoane stabilite de Biroul
Permanent
reginal, repectiv judeţean şi al sectorului Capitalei;
20.11.
- Comitetului executiv are
următoarele atribuţii:
20.11.(1).
- la prima şedinţă de constituire,
după Conferinţa Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene
şi ale sectorului Capitalei, alege, prin vot secret sau vot deschis, dintre
membrii săi, Biroul Permanent reginal, repectiv judeţean şi al sectorului
Capitalei şi validează Cabinetul de Consilieri personali ai preşedintelui
Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei;
20.11.(2).
- atribuţiile persoanelor cu funcţii
de conducere vor fi stabilite de către Comitetul
executiv în fişa postului pentru fiecare membru al Comitetului executiv care
este individual responsabil pentru actele şi faptele sale în cazul încălcării
legislaţiei sau dispoziţiilor pe care le
primeşte;
20.11.(3).
- preşedintele Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei este şi preşedintele
Comitetului executiv, precum şi al Biroului Permanent reginal, repectiv judeţean şi al
sectorului Capitalei;
20.11.(4).
- analizează activitatea Biroului
Permanent reginal,
repectiv judeţean şi al sectorului Capitalei, a Uniunii regionale, Organizaţiei judeţene,
sectorului Capitalei şi a Biroului
executiv(operativ) al Filialelor,
(municipiului, oraşului comunei.),
stabilind măsurile corespunzătoare pentru anul următor şi adoptă hotărârii;
20.11.(5). - atunci când este necesar, poate înlocui prin vot deschis parte
din persoanele care nu au o activirare corespunzătoare şi alege alţi membri
pentru completarea Comitetului executiv din
rândul supleanţilor; pentru funcţiile rămase vacante se aleg alţi membri
supleanţi;
20.11.(6).
- la propunerea preşedinţilor Comisiilor de etică statutară şi proiecte legislative, Comitetul executiv poate revoca persoanele care nu au o activirare
corespunzătoare şi completa locurile vacante ale acestor comisii cu membri
cu experienţă în domeniu, ai Uniunii
regionale, Organizaţiei judeţene, sectorului Capitalei;
20.11.(7).
- prezintă Conferinţei
Uniunii
reginale, repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei, raportul de
activitate, executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil,
proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe perioada următoare;
20.11.(8).
- duce la îndeplinire hotărârile
Conferinţei Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei şi urmăreşte respectarea prevederilor legale, a
Statutului şi Actului constitutiv întocmeşte şi prezintă Conferinţei Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei pentru aprobare orice document necesar pentru
îndeplinirea scopului Uniunii Naţionale;
20.11.(9).
- stabileşte personalul care urmează să fie remunerat pentru activitatea
desfăşurată în folosul Uniunii reginale, repectiv
Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei , precum şi cuantumul
remuneraţiei acestuia şi le supune spre aprobare Conferinţei Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
şi ale sectorului Capitalei;
20.11.(10).
- examinează şi îndrumă activitatea sistemului de întrajutorare şi a
unităţilor cu profil economic din cadrul acesteia, stabileşte cuantumul
cotizaţiei anuale, a taxei de înscriere şi taxelor prevăzute la capela şi
cimitirul militar pentru întreţinere şi funcţionare;
20.11.(11).
- emite decizii scrise privind reguli
pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor
Conferinţei Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
şi ale sectorului Capitalei hotărăşte schimbarea sediului
Uniunii
reginale, repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei;
20.12.
- Biroul Permanent reginal, repectiv judeţean
şi al sectorului Capitalei are următoarele atribuţii:
20.12. (1). -
analizează modul de îndeplinire a hotărârilor, Conferinţei Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene şi a sectorului Capitalei şi
ale Comitetului executiv şi respectarea prevederilor Statutului Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei adoptând hotărârile ce se impun;
20.12.(2).
- membrii Biroului Permanent reginal, repectiv judeţean şi al sectorului
Capitalei participă la Adunările generale anuale, precum şi la alte adunări ale
Filialelor atunci când situaţia o
impune, analizează şi le îndrumă activitatea, intervenind operativ pentru
rezolvarea eventualelor dificultăţi
apărute în aplicarea şi respectarea prevederilor Statutului, a hotărârilor
Conferinţei Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene
şi ale sectorului Capitalei, ale Comitetului
executiv şi ale propriilor hotărâri, decizii şi recomandări, menţine permanent legătura
, le informează oportun despre acţiunile şi demersurile sale şi primeşte
informaţii de la acestea despre preocupările lor curente şi de perspectivă;
20.12.(3) - conduce activitatea aparatului central de lucru, coordonează editarea
monografii, de reviste şi alte publicaţii, elaborează periodic buletine
informative de uz intern, ale Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene şi ale sectorului
Capitalei;
20.12.(4). - confirmă
înfiinţarea de Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei sau Filiale
şi validează Comitetele Executive, Birourile executive(operative), alese, stabileşte componenţa şi organigrama
relaţională a aparatului de lucru, numeşte şefii de departamente şi confirmă
consilierii, eliberează legitimaţii de membru, ţine evidenţa acestora;
20.12.(5). - conduce activitatea aparatului de lucru, examinează, coordonează
şi îndrumă activitatea sistemului de întrajutorare sau unităţilor cu
profil economic, stabileşte cuantumul cotizaţiei anuale, a taxei de înscriere
şi taxelor prevăzute la capela şi cimitirul militar pentru întreţinere şi
funcţionare;
20.12.(6). - avizează propunerile privind
înaintarea în grad, acordarea unor decoraţii, recompense, titluri onorifice şi
le înaintează celor în drept să hotărască;
20.12.(7). -
în situaţii deosebite, poate recomanda Comitetului executiv completarea
locurilor sale vacante, interimatul sau suspendarea persoanelor cu funcţii de
conducere;
20.12.(8). - confirmă înfiinţarea Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene, sau a sectorului
Capitalei şi Filialelor, validează Comitetul Executiv sau Biroul
executive(operativ) ales, primeşte membri în Uniunea reginală, repectiv
Organizaţia judeţenă şi a sectorului Capitalei pe bază de adeziune, model
al
Uniunii
reginale, repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei , eliberează legitimaţii de membru, ţine evidenţa
acestora, încasează taxe de înscriere şi cotizaţia stabilită;
20.12.(9). - aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil, organizează
Conferinţa Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
şi a sectorului Capitalei şi şedinţele Comitetului Executiv reginal, judeţean
şi al sectorului Capitalei;
20.12.(10). - aprobă deplasările în
interesul Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene,
sau a sectorului Capitalei şi Filialelor, în ţară sau străinătate şi cheltuielile
de delegare, cât şi membrii organelor de conducere care beneficiază de
abonamente pe mijloacele de transport în comun;
20.12.(11). - preşedinte Biroului Permanent reginal, repectiv judeţean şi al
sectorului Capitalei, înlocuitorul său
legal sau persoane împuternicite de acesta, reprezintă Uniunea reginală, repectiv Organizaţia judeţenă şi a sectorului Capitalei,
în relaţiile cu Ministerul Apărării Naţionale, cu autorităţile şi instituţiile
centrale şi locale ale administraţiei de stat şi cu asociaţii similare din ţară
şi străinătate şi ca delegat la Conferinţa (adunarea) structurilor asociative
Confederaţiei Interaliată a Subofţerilor in Rezervă (C.I.S.R.), Asociaţia Europeană pentru subofiteri de Rezerva,( AESOR),
Organizaţia Europeană a Asociaţiilor Militare, (EUROMIL);
20.12.(12). - Preşedintele Biroului
Permanent reginal,
repectiv judeţean şi al sectorului Capitalei, înlocuitorul legal în
procesul de conducere şi de rezolvare a problemelor curente, emite decizii.
- Prim-vicepreşedinţii şi
vicepreşedinţii emit dispoziţii şi recomandări în domeniile de care răspund şi
soluţionează propunerile sau solicitările, cele mai importante dispoziţii şi
recomandări se aduc la cunoştinţă Biroului Permanent reginal, repectiv judeţean şi al
sectorului Capitalei;
20.13. - Adunarea Generală are următoarele
atribuţii:
20.13.(1). - analizează
anual activitatea Biroul executiv(operativ), precum şi bilanţul contabil, modul
de administrare a patrimoniului şi fondurilor şi stabileşte măsuri
corespunzătoare, avizează proiectul Bugetului de venituri şi cheltuieli, aduce
amendamente şi propune măsurile corespunzătoare pentru îmbunătăţirea muncii;
20.13.(2). - stabileşte
obiectivele pentru următoarele 12 luni şi aprobă bugetul de venituri şi
cheltuieli;
20.13.(3). - alege
o dată la doi ani, prin vot deschis sau secret, Preşedintele Filialei, Biroul executiv(operativ)
delegaţii la Conferinţa Naţională, reginală, repectiv judeţeană sau a
sectorului Capitalei;
20.13.(4). - Adunarea
Generală poate completa componenţa atunci Biroul executiv (operativ) când
situaţia o impune care vor fi confirmaţi de Adunarea Generală.;
20.13.(5). - la Adunarea Generală a Filialei pot
participa ca invitaţi, persoanele stabilite de Biroul executiv(operativ);
20.13.(6). - Biroul executiv(operativ) este organul de conducere în intervalul dintre
Adunările generale;
20.13.(7). - la prima
şedinţă după constituire, alege prin vot deschis sau secret Biroul executiv
(operativ);
20.13.(8). - Preşedintele Filialei este şi preşedintele Biroul
executiv(operativ);
20.14. -
Biroul executiv(operativ), are următoarele atribuţii:
20.14.(1). - primeşte membri în Filială pe bază de adeziune, model al
Asociaţiei, eliberează legitimaţii de membru, ţine evidenţa acestora, încasează
taxa de înscriere şi cotizaţia stabilită;
20.14.(2). - acţionează pentru îndeplinirea prevederilor Statutului, a
hotărârilor organelor de conducere superioare şi ale celor proprii;
20.14.(3). - pregăteşte şi asigură desfăşurarea adunărilor lunare şi ori de
câte ori este nevoie, în scopul informării privind hotărârile şi măsurile
adoptate în cadrul Uniunii Naţionale, reginale, respectiv a Organizaţiei, precum
şi prin prezentarea unor expuneri cu caracter militar, social, economic,
cultural, aniversar;
20.14.(4). - iniţiază acţiuni pentru realizarea
scopului şi obiectivelor Filialei, stabileşte
măsurile pentru realizarea obiectivelor şi sarcinilor Filialei pentru fiecare
an calendaristic;
20.14.(5). - organizează
Adunările Generale şi şedinţele, conduce activitatea structurilor componente şi
a aparatului de lucru al Filialei;
20.14.(6). - întocmeşte
proiectul Bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi analizează
semestrial execuţia acestora, modul cum se administrează patrimoniul şi fondurile Filialei;
20.14.(7). - analizează
trimestrial situaţia primirilor de noi membri, ia măsuri pentru creşterea
numărului acestora şi activizarea restanţierilor la plata cotizaţiei;
20.14 (8). - informează
asupra principalelor măsuri şi acţiuni întreprinse, asupra rezultatelor
obţinute pentru popularizarea lor în publicaţiile Uniunii Nationale;
20.14.(9). - analizează şi apreciază activitatea
membrilor Filialei şi trimite propuneri pentru înaintarea în grad, acordarea de
ordine, medalii şi alte distincţii;
20.14.(10). - reprezintă Filiala în relaţiile cu
unităţile militare şi instituţiile civile din teritoriul respectiv;
20.15. - Preşedintele Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene şi ale sectorului
Capitalei are următoarele atribuţii:
20.15.(1). - convoacă Conferinţele ordinare
ale organizaţiei şi şedintele Comitetului executiv, cu cel mult zece zile înainte de data
desfăsurarii;
20.15.(2). - conduce sedinţele de lucru ale Biroului
Permanent Central, Biroului Permanent reginal, repectiv judeţean sau al
sectorului Capitalei
;
20.15.(3). -
reprezintă Uniunea respectiv Organizaţia în relaţiile cu autoritaţile publice locale,
judeţene
şi
naţionale,
cu orice altă persoană fizică sau juridică din ţară sau strainatate;
20.15.(4). ). - organizează aducerea
la îndeplinire a hotărarilor Conferinţei Naţionale, Conferinţei reginale,respectiv a Organizaţiei
judeţene sau a sectorului Capitalei şi
a deciziilor Comitetului Executiv, şi a actelor normative ale Uniunii Naţionale, Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
sau ale sectorului Capitalei;
20.15.(5). - îndeplineste orice alte atribuţii stabilite de Conferinţa reginală, repectiv judeţeană sau a sectorului Capitalei, sau Comitetul executiv;
20.15.(6). -
dacă este absent, înlocuitorul său de drept va fi unul dintre cei doi
prim-vicepreşedinţi sau unul dintre vicepreşedinţi;
20.15.(7). -
poate delega atribuţiile sale unor membri cu funcţii executive;
20.15.(8). - intocmeste proiectul de
buget şi prezintă comitetului execuţia bugetara;
20.15.(9). - Preşedintele Uniunii reginale, repectiv Organizaţiei judeţene şi ale sectorului
Capitalei, sau înlocuitorul său legal, este reprezentantul legal al Uniunii reginale,
repectiv Organizaţiei judeţene
şi ale sectorului Capitalei şi administratorul principal, îşi exercită atribuţiile şi îşi asumă raspunderile
ordonatorului principal de credite, în procesul de conducere şi de
rezolvare a problemelor curente, în
exercitarea atribuţilor emite
dispoziţii şi decizii;
20.15.(10). - Prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii emit dispoziţii şi
recomandări în domeniile de care răspund şi soluţionează propunerile sau
solicitările, cele mai importante dispoziţii şi recomandări se aduc la
cunoştinţă Biroului Permanent Central;
20.16. - Preşedintele filialei are
următoarele atribuţii:
20.16.(1). - asigură ducerea la îndeplinire a
prevederilor hotărârilor Adunării Generale şi ale Biroului executiv(operativ), Consiliului
Director Comitetului executiv, Biroului Permanent Central, reginal, repectiv judeţan
sau al sectorului Capitalei ;
20.16.(2). - reprezintă şi angajează Filiala în
relaţiile cu Uniunea Naţională, Uniunea regională, repectiv
Organizaţia judeţeană sau a sectorului Capitalei şi alte personae fizice
sau juridice;
20.16.(3). - prezidează
toate şedinţele Adunării Generale şi ale Biroului executiv(operativ);
20.16.(4). - este autorizat să exercite orice
atribuţii delegate de Adunarea Generală sau Bitoul executiv(operativ), cu
respectarea prevederilor statutare;
20.16.(5). - verifică aplicarea legislaţiei în vigoare, a statutului şi
regulamentului intern de funcţionare în întreaga activitate a Filialei;
20.16.(6). -
poate delega atribuţiile sale unor membri cu funcţii executive din cadrul
Filialei;
20.16.(7). - dacă este absent, înlocuitorul său
de drept va fi unul dintre cei doi prim-vicepreşedinţi sau un vicepreşedintele;
Art.21. - CONTROLUL
ACTIVITATII FINANCIAR- CONTABILE
;
21.1. -
controlul activităţii financiar-contabile
este asigurat de Comisii de Cenzori alese pentru următorii doi ani, cu
posibilitatea reînnoirii mandatului, la Conferinţa Naţională, Conferinţa reginală, repectiv a Organizaţiei judeţene
sau a sectorului Capitalei, ori a Adunarii Generale a Filialei;
21.1.(1). - acestea îşi desfăşoară
activitatea conform legislaţiei din domeniu, verifică trimestrial, activitatea
economico-financiara şi dispun măsurile
ce se impun pentru buna administrare a patrimoniului Uniunii Organizaţiei sa Filialei;
21.1.(2). - membrii Comisiei de Cenzori sunt
remuneraţi cu o indemnizaţie fixa, stabilită de Consiliul Director, Comitetul
Executiv sau Biroul executiv(operativ);
21.1.(3). - membrii Comisiilor de Cenzori nu sunt
membri ai Consiliului Director , Comitetul Executiv sau Biroul
executiv(operativ);
Comitetul Executiv
sau Biroul executiv(operativ), şi nu pot îndeplini alte funcţii în organele de
conducere;
21.1.(4). - membrii acestor comisii trebuie să
fie membri ai Uniunii Naţionale, Uniunii reginale, repectiv a Organizaţiei judeţene
sau a sectorului Capitalei, ori ai Filialei, să fie de regulă absolvenţi de
studii economice ori juridice sau să fi lucrat în funcţii cu acest profil;
21.1.(5).- Comisia de
Cenzori la Uniunile, Organizaţiile sau Filialele nou înfiinţate se numesc;
21.1.(6). - Comisia de Cenzori funcţionează pe
lângă Consiliul Director, Comitetul Executiv, Biroul executive(operativ) şi
supraveghează gestiunea economico-financiară a Uniunii Naţională, Uniunea reginală, repectiv Organizaţia judeţeană sau a sectorului
Capitalei, ori a Filialei;
21.1.(7).- Comisia de Cenzori este formată din
patru membri (preşedinte, secretar şi doi membri);
21.1.(8). - Preşedintele Comisiei de Cenzori participă fără drept de vot, ca invitat, la şedinţele
Consiliului Director, Comitetului excutiv, Biroului Permanent Central, Biroului Permanent regional repectiv Organizaţiei judeţene sau a sectorului Capitalei,
Biroului executiv(operativ) şi prezintă informări semestriale
referitoare la activitatea desfăşurată, ceilalţi membri pot participa ca invitaţi şi întocmesc rapoarte trimestriale şi raportul
financiar anual;
21.1.(9). - membrii Consiliului Director, Comitetului excutiv, Biroului executiv (operativ), nu pot fi
cenzori;
21.1.(10). - de asemena, nu poate fi cenzor:
-
persoana care sub orice forma primeste, pentru alte funcţii, un salariu sau o
remuneraţie din partea asociaţiei;
-
persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru
gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, inselaciune, delapidare,
marturie mincinoasa, dare sau luare de mita;
21.2. - Comisia de Cenzori
are următoarele atribuţii:
21.2.(1). - la
prima şedinţă a Comisiei de Cenzori îşi alege prin vot deschis
preşedintele şi secretarul;
21.2.(2). - verifică lunar şi ori de câte ori situaţia o impune,
gestiunea financiar
-contabilă
a structurii respective
potrivit legislaţiei ce reglementează această activitate, iar rezultatul se
consemnează într-un proces-verbal care se va analiza în şedinţele Biroului
Permanent Central, la care participă preşedintele Comisiei, respectiv în
şedinţele Biroului Permanent regional, judeţean sau al sectorului
Capitalei
şi
Biroului executive(operativ) al Filialei
şi
întocmesc rapoarte trimestriale;
21.1.(3). - prezintă raport de activitate la Conferinţa Naţională ,
respectiv la Conferinţa regională, judeţean
ă sau a sectorului Capitalei
şi Adunările Generale ale Filialelor, precum şi în
şedinţele Consiliului Director, Comitetului executiv şi ale Biroului executiv(operativ)
şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea muncii;
21.1.(4). - Comisia de Cenzori la nivel central
va efectua acţiuni de control şi verificare a compartimentului
financiar-contabil şi de gestiune numai la acest nivel, iar în teritoriu va
întreprinde activităţi de îndrumare; comisiile de cenzori de pe teritoriu au
competenţe numai în Uniunea reginală, repectiv Organizaţia judeţeană
sau a sectorului Capitalei, sau Filialei unde fiinţează;
21.2.(5). - va efectua acţiuni de control şi
verificare a compartimentului financiar
-contabil
a sitemului de întrajutorare de întrajutorare financiara si
materiala care funcţionează la nivelul la
care are competenţe;
21.2.(6). - va efectua acţiuni de control şi verificare a compartimentului
financiar
-contabil al activităţilor unitaţilor
cu caracter economic, care funcţionează la nivelul la care are
competenţe;
21.2.(7). - este obligată să verifice dacă
bilanţul contabil este întocmit legal, precum şi sursele veniturilor şi destinaţiile
cheltuielilor şi modul de utilizare şi justificare a acestora;
21.2.(8). - verifică rezultatele inventarierii fondurilor şi bunurilor
material, situaţia debitorilor şi creditorilor şi propune măsuri de stingere a
litigiilor;
21.2.(9). - verifică sesizările în scris cu privire la activitatea financiar-contabilă a sitemului de întrajutorare
de întrajutorare financiara şi materiala şi a unitatilor cu profil economic şi propune
modalităţile de rezolvare conform legislaţiei;
CAP.V. COMISII DE LUCRU
SI APARATUL THNIC
Art.22. - În
vederea soluţionării operative a problemelor curente și de interes general ale
Uniunii nationale, Uniunilor reginale, repectiv Organizaţiilor judeţene și a sectorului
Capitalei, sau Filialei, se constituie:
-
Comisia de Etica Statutară și Proiecte Legislative;
- Comisia pentru Protecţie Socială și a Nivelului de Trai;
22.1. - COMISIA
DE ETICA STATUTARA
SI PROIECTE LEGISLATIVE
22.1.(1). - pentru aplicarea şi respectarea prevederilor Statutului privind ansamblul
normelor de conviețuire, de comportare a
membrilor Uniunii naționale, Uniunilor reginale, repectiv Organizaţiilor judeţene,
a sectorului Capitalei, sau Filialei, unii față de alții și
față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de
opinia publică și elaborarea proiectelor legislative, la nivelul
fiecarei structuri se alege o Comisie de Etica Statutară
și Proiecte Legislative, care îşi desfăşoară activitatea
pe baza unui plan aprobat de conducerea fiecarei structuri în parte;
22.1.(2). - este compusă din
cinci membri care nu sunt membri ai Consiliului Director Comitetului executiv
sau al Biroului executiv(operativ);
22.1.(3). - îşi desfăşoară activitatea din
proprie iniţiativa sau la recomandările Secretarului general sau executiv al Consiliului
Director, Comitetului executiv şi ale Biroului executiv (operativ);
22.1.(4). - este formată din preşedinte,
vicepreşedinte, secretar şi doi membri este aleasă de conducerea fiecarei
structuri în parte pe o durată de doi
ani;
22.1.(5). - îşi alege prin vot deschis preşedintele,
vicepreşedintele şi secretarul executiv;
22.1.(6). - asigură ca în cadrul fiecărei
structuri pe lângă care funcţionează acestea, ca sistemele de întrajutorare financiară
şi materială sau unitaţile cu caracter
economic să se respecte prevederile statutului;
22.1.(7). - Presedintele şi membrii
Comisiei de Etica Statutară și Proiecte Legislative participă, ca invitaţi fără
drept de vot, la şedinţele Consiliului Director, Comitetului Executiv, Biroului
executiv(operativ) şi prezintă, trimestrial rapoarte de informare şi informări
lunare sau ori de cite ori este nevoie privind activitatea desfaşurată;
22.1.(8). - Presedintele şi membrii Comisiei de Etica Statutară și Proiecte
Legislative nu sunt membri ai Consiliului Director, respectiv Comitetului
Executiv, Biroului executiv (operativ) şi nu pot îndeplini alte funcţii în
organele de conducere pe întreaga scară ierarhică a structurilor de conducere
respective;
22.1.(9). - Preşedintele Comisiei de
Etica Statutară și Proiecte Legislative participă la Conferinţe şi Adunari
generale ale structurilor din care fac parte;
22.1.(10). - sarcina principală este de a supraveghea
să se respecte prevederile prezentului Statut, să pregatească propuneri pentru
completarea sau actualizarea prevederilor acestuia şi să pregatească propuneri
legislative în raport de problemele nou aparute;
22.2. - Comisia de Etica Statutară și
Proiecte Legislative are urmatoarele atribuţii:
22.2.(1). - verifică
şi analizează sesizările cu privire la încălcarea prevederilor statutare sau
referitoare la alte fapte incompatibile cu obiectivele Uniunii
naționale, Uniunilor reginale, repectiv Organizaţiilor judeţene, a sectorului Capitalei, sau
Filialei, de către membrii acesteia şi
face propuneri de sancţionare a lor în conformitate cu prevederile prezentului
Statut;
22.2.(2). - previne efectele
negative ale încălcării unor hotărâri, decizii şi recomandări ale organelor de
conducere, care contravin prevederilor statutare;
22.2.(3). - analizează,
cercetează şi rezolvă contestaţiile şi sesizările de nerespectare a
prevederilor Statutului sau a unor
hotărâri şi decizii ale organelor de conducere, formulează şi prezintă
concluzii şi propuneri de măsuri ce se impun;
22.2.(4). - analizează, cercetează şi
rezolvă contestaţiile şi sesizările referitoare la nerespectarea de către
organele de conducerea ale sistemului de
întrajutorare financiară şi materială sau unităţilor cu profil economic, propunând
preşedintelui sau Consiliului Director,Comitetului Executiv, Biroului Permanent
Central, Biroului Permanent regional respectiv judeţean, de sector sau Biroului
executiv(operativ) măsurile ce se impun;
22.2.(5). - pentru încălcarea, cu
vinovăţie, a prevederilor prezentului Statut, sau comiterea unor fapte grave,
membrii asociaţiei pot fi sancţionati dupa caz, cu:
- avertisment;
-
suspendarea sau eliberarea din funcţia de conducere avută;
- excluderea din rândul membrilor Uniunii naționale, Uniunilor reginale, repectiv Organizaţiilor judeţene,
a sectorului Capitalei, sau Filialei;
22.2.(6). - sancţiunile disciplinare se
aplică de către Consiliul Director, respectiv Comitetului Executiv, Biroului
executiv(operativ) la propunerea
Comisiei de Etica Statutară și Proiecte Legislative, dupa caz;
22.3. COMISIA PENTRU
PROTECTIE SOCIALA SI A
NIVELULUI DE TRAI
22.3.(1). - pentru aplicarea şi respectarea prevederilor Statutului privind ansamblul normelor de conviețuire, ale Uniunii nationale, Uniunilor reginale, repectiv Organizaţiilor judeţene și a sectorului
Capitalei, sau Filialei și în
colectivitate la nivelul fiecarei structuri se alege
o Comisie pentru Protecţie Socială și a Nivelului de
Trai, care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui plan aprobat de
conducerea fiecarei structuri in parte;
22.3.(2). - este compusă din
cinci membri care nu sunt membri ai Consiliului Director; Comitetului executiv,
Biroului executiv(operativ)
22.3.(3). - îşi desfăşoară activitatea din
proprie iniţiativa sau la recomandările Secretarului general al Consiliului
Director respectiv al Secretarului
executiv al Comitetului Executiv, Biroului executiv(operativ);
22.3.(4). - este formată din preşedinte,
vicepreşedinte, secretar şi doi membri este aleasă de conducerea fiecarei
structuri în parte pe o durată de doi ani;
22.3.(5). -
îşi alege prin vot deschis preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul
executiv;
22.3.(6). - Presedintele şi membrii Comisiei pentru Protecţie Socială și a Nivelului de Trai, participă ca
invitaţi fără drept de vot, la şedinţele Consiliului Director, Comitetului Executiv, Biroului
executiv(operativ) şi prezintă, trimestrial rapoarte de informare şi informări
lunare sau ori de cite ori este nevoie privind activitatea desfaşurată;
22.3.(7). - Presedintele şi membrii Comisiei pentru Protecţie Socială și a Nivelului de Trai, nu sunt membri ai Consiliului
Director, respectiv Comitetului Executiv, Biroului executiv(operativ) şi nu pot
îndeplini alte funcţii în organele de conducere pe întreaga scară ierarhică a
structurilor de conducere respective;
22.3.(8). - Preşedintele
participă fără drept de vot la şedinţele Consiliului Director, Comitetul
execitiv sau ale Biroului Executiv;
22.3.(9). - sarcina principală este cunoaşterea aspectelor şi rezolvarea
greutăţilor cu care se confruntă membrii structurilor din care fac parte
şi familiile acestora, precum şi prezentarea unor propuneri de măsuri
referitoare la ajutorarea materială sau financiară a acestora prevederilor
prezentului Statut şi să pregătească propuneri pentru completarea sau
actualizarea prevederilor acestuia şi să formuleze propuneri legislative în
raport de problemele nou aparute;
22.4.
- Comisia pentru Protecţie Socială și a Nivelului
de Trai are urmatoarele atribuţii:
22.4.(1). - apărarea demnităţii şi
onoarei corpului Maitşrilor Militari şi Subofiţerilor, promovarea spiritului de
unire, solidaritate, camaraderie şi
întrajutorare reciprocă;
22.4.(2). - îşi elaborează planuri de activitate
lunare şi semestriale şi prezintă informări Consiliului Director, respectiv
Comitetului Executiv, Biroului executiv(operativ) în legătură cu eficienta si
finalizarea acţiunilor întreprinse;
22.4.(3). - gestionarea şi soluţionarea, în raport
de resursele structurii respective, a acţiunilor de protecţie socială a
membrilor din evidenţă şi a familiilor acestora, în concordanţă cu realităţile
şi evoluţia economico-socială;
22.4.(4). - susţinerea unor demersuri în vederea
îmbunătăţirii legislaţiei pensiilor militare şi a altor drepturi acordate
cadrelor militare în rezervă şi în retragere, în concordanţă cu realităţile şi
evoluţia economico-socială;
22.4.(5). - asigură ca în
cadrul fiecarei structuri pe lângă care funcţionează acestea, să se înfiinţeze sistemele de întrajutorare
financiară şi materială şi în caz de deces sau unitaţile
cu caracter economic conform prevederilor Statutului;
22.4.(6). - sprijinirea membrilor şi a familiilor
acestora pentru asigurarea asistenţei
medicale şi medicamentelor şi în situaţii deosebite (spitalizări, operaţii,
tratamente, calamităţi naturale, accidente etc.)
22.4.(7).
- sprijinirea membrilor şi a
familiilor acestora aflaţi în situaţii deosebite prin constituirea si gestionarea, fondului
nerambursabil de ajutor a urmaşilor membrilor decedaţi şi a fondului special pentru situaţii
deosebite (spitalizări,operaţii,tratamente, calamităţi naturale, accidente etc.)
22.4.(8). - efectuarea demersurilor ce se impun
pe lângă autorităţile statului, agenţi economici ori instituţii pentru
acordarea sprijinului necesar membrilor asociaţiei în încadrarea în serviciu.
22.4.(9). - promovarea valorilor culturale,
ştiinţifice şi morale universale şi ale poporului român, a tradiţiilor şi
trecutului glorios al acestuia;
22.4.(10). -
promovarea de relaţii de colaborare cu alte organizaţii ale cadrelor militare
în rezervă şi în retragere din ţară şi din străinătate;
22.5. - Aparatul thnic este compus
din:
22.5.(1). - Secretar executiv si utilizatorii tehnicii de calcul;
22.5.(2). - Casierul(trzorierul) este numit de
către Consiliul Director, Comitetul Executiv sau Biroul Execuiv(operativ) şi
asigură evidenţa curentă şi zilnică a încasărilor, taxelor şi cotizaţiilor
membrilor şi efectuează toate operaţiunile financiar-bancare de încasări şi
plăţi în numele şi contul Asociaţiei;
22.5.(3). - Administratorul patrimoniului are în administrare şi parcela Cimitirului Militar, este numit de
catre Consiliului Director, Comitetul Executiv sau Biroul Execuiv(operativ) şi asigură buna funcţionare a capelei
mortuare, ordinii şi curăţeniei în locaţia cimitirului;
22.5.(4). -
încasează pe bază de chitanta taxa de întretinere a cimitirului şi de folosire
a capelei mortuare;
22.5.(5). - colaborează cu administratorul
cimitirului şi cu firma de specialitate stabilită prin licitaţie pentru buna
funcţionare a parcelei militare şi capelei mortuare;
22.5.(6). - Consiliul Director, Comitetul Executiv sau Biroul
Execuiv(operativ) poate angaja zilieri pentru înretinerea capelei mortuare şi a
parcelei militare;
22.5.(7). - Atribuţiile şi
responsabilităţile fiecărei Secţii de lucru, se stabilesc prin Regulamentul de
funcţionare a Birourilor Permanente şi executive;
22.5.(8). - Persoanele care deţin funcţiile de
contabil, casier etc., nu fac parte din Consiliul Director, Comitetul
excutiv sau Biroul excutiv(operativ), cu aceste persoane, dacă sunt salarizate,
se perfectează un contract prin care se stabileşte relaţia dintre angajat şi
angajator aşa cum este prevăzut prin lege;
CAP.VI. PATRMONIUL
SI ACTIVITATEA FINANCIAR-CONTABILA
Art.23. PATRIMONIUL
U.N.M.S.R.R. se compune
din bunurile mobile şi imobile, la data constituirii, patrimonilul iniţial
reprezenta 800 lei (RON), precum şi din
ptrimoniul ASOCIATIILOR DE SUBOFITERI organizate dupa data de 9 februarie 1943
23.1. - Patrimoniul Asociaţiei se completează
cu:
23.1.(1). - fondurile
băneşti realizate din taxa de înscriere şi cotizaţiile membrilor;
23.1.(2). - donaţii din partea persoanelor
juridice sau fizice din ţară sau strainatate în lei, valută, precum şi din
legate, care se pot constitui din sume de bani în lei şi valută, bunuri,
drepturi de autor, drepturi de proprietate, acţiuni, titluri de valoare şi alte
creanţe, etc;
23.1.(3). - acţiuni
de sponsorizare şi subvenţii;
23.1.(4). - resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale,
după dobâdirea statutului de utilitate public.
23.1.(5). - dobânzile şi dividentele rezultate
din plasarea sumelor disponibile, în condiţiile Legii;
23.1.(6). - dobânzi
bancare pentru sumele depozitate în cont;
23.1.(7). - contribuţia
sistemelor de întrajutorare financiară şi materială şi în caz de deces şi a unităţilor cu profil economic, venituri
realizate din activităţi economice directe;
23.1.(8). - fonduri de la bugetul de
stat pentru ajutoare materiale ce se acordă membrilor aflaţi în situaţii de dificultate;
23.1.(9). - taxele de întreţinere a Parcelei militare din Cimitirul Sfantul
Lazar şi Cimitirul Eternitatea precum şi a Capelei Mortuare;
23.1.(10). - alte surse de
venituri: reviste, cărţi, insigne, medalii, diplome distribuite contra cost
membrilor asociaţiei;
23.1.(11).
- sume obţinute din taxele
percepute de la cursurile organizate şi desfăşurate punând la dispoziţie atât
spaţiul, cât şi bunurile materiale solicitate;
23.1.(12).
- sumele obţinute din închirieri de
spaţii locuibile, spaţii de birouri, spaţii comerciale, etc., rămase
după achitarea impozitelor şi datoriilor către stat sau alte organisme private;
23.1.(13). -
2% din impozitul salariaţilor conform Legii 571/2003;
23.1.(14). - sumele
obţinute din activităţi şi diferite servicii, precum şi în parteneriat cu
M.Ap.N. sau cu instituţii publice locale;
23.2. - Cotizaţia se achită de regulă pe un an de zile, până la 31 martie
a anului în curs;
23.2.(1). - suma încasată din taxa de înscriere şi cotizaţiile lunare se
repartizează astfel:
- 60% pentru cheltuielile
administrative ale organizaţiei;
-
10% pentru fondul de protocol;
- 5% pentru fondul
de rezervă pentru situaţii neprevazute;
- 15% pentru
fondul nerambursabil de ajutor a
urmaşilor membrilor decedaţi, aflaţi în situaţii deosebite;
-
10% - pentru fondul special pentru situaţii deosebite spitalizări,
operaţii, tratamente, calamităţi naturale, accidente etc.;
23.2.(2). - Uniunile reginale,
repectiv Organizaţiilor judeţene
şi ale sectoarelor Capitalei şi ale filialele (municipiului, oraşului communei), reţin 60 % din taxele de înscriere
şi cotizaţiile încasate, din care 50 %
pentru cheltuielile administrative, 5 % pentru fondul de protocol, si
5% pentru fondul de rezervă pentru situaţii neprevazute şi transferă
15 % - pentru
fondul centralizat, 15 % - pentru fondul nerambursabil de ajutor a urmaşilor membrilor decedaţi,
aflaţi în situaţii deosebite şi 10
% - pentru fondul special
pentru situaţii deosebite spitalizări, operaţii, tratamente, calamităţi
naturale, accidente etc., la Uniunea Natională;
23.2.(3). - Organizaţiile Judeţene, respectiv ale sectoarelor Capitale şi
Filialele (municipiului, oraşului
communei), care au până la 30 de
membri, sumele încasate din taxa de înscriere şi din cotizaţii se reţin de acestea
pentru cheltuielile interne;
23.2.(4).
- sumele din taxa de înscriere şi cotizaţii ce intră în fondul centralizat
se virează trimestrial, până la 20 ale primei luni din trimestrul următor;
23.2.(5). - cuantumul
taxei de înscriere şi al cotizaţiei se stabilesc de către organele de
conducereale centrale şi este obligatoriu
pentru toate structurile şi toţi membrii;
23.2.(6). - sumele folosite pentru
investiţii sau diverse cheltuieli ocazionate de diverse acţiuni şi
activităţi necesare desfăşurării activităţilor curente sunt suportate din fondurile băneşti realizate de fiecare
structura în parte şi vor fi aprobate de către organele de conducere abilitate
ale structurilor respective iar acest organ urmând a justifica, cu documente,
atât necesitatea folosirii sumelor în cauză, cât şi modul cum au fost acestea
folosite;
23.2.(7). - membrii
structurilor de conducere şi în mod
special, personalul salarizat, încadrat în aparatul tehnic de lucru, au
obligaţia să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile legale, pentru buna
administrare, gospodărire, dezvoltare şi apărare a mijloacelor băneşti şi
materiale ale sructurilor din care fac parte;
23.2.(8). -
gestionarea frauduloasă a patrimoniului atrage răspunderea disciplinară,
materială, civilă sau penală, după caz, a persoanei sau persoanelor găsite vinovate;
23.3. - Destinatia fondurilor:
23.3.(1). - Fondul de protocol se administrează de Biroul Permanent Central, Biroul permanent
regional, respectiv judetean sau al sectorului Capitalei şi Biroul executiv (operativ)
al Filialei, prin contabilul Uniunii Nationale, Uniunilor reginale,
repectiv Organizaţiilor judeţene
şi ale sectoarelor Capitalei şi al Filialei(municipiului, oraşului communei) şi este utilizat pentru:
23.3.(2). - Fondul de rezervă se aprobă de Conferinţa Uniunii Nationale,
Uniunilor reginale, repectiv Organizaţiilor judeţene
şi ale sectoarelor Capitalei şi ale filialelor (municipiului, oraşului communei) iar cuantumul acestuia poate fi întrebuinţat
în cazuri deosebite, neprevăzute, la cheltuielile administrative, de către Biroul Permanent Central, Biroul permanent
regional, respectiv judetean sau al sectorului Capitalei sau Biroul executiv
(operativ) al Filialei;
23.3.(3). - Fondul pentru ajutorul de deces se
administrează de Biroul Permanent
Central prin contabilul Uniunii Nationale, ajutorul de deces nerambursabil se
acordă solicitanţilor urmaşilor pe baza unei cereri scrise, adresată individual
Biroului Permanent Central în care se menţionează motivele, Biroul Permanent Central analizează motivele
prezentate în cerere, analizează documentele justificative anexate le cerere,
face verificările necesare şi stabileşte cuantumul ajutorului;
- ajutoarele nerambursabile pentru
ajutorul de deces încep a fi distribuite la un an de la crearea fondului;
23.3.(4). - Fondul special este alcatuit din
contribuţie benevolă a membrilor, procentul de 10% al fondului special şi procentul stabilit în
protocolul de colaborare cu sistemele de intrajutorare financiara şi materiala pentru situaţii deosebite
spitalizări, operaţii, tratamente, calamităţi naturale, accidente etc., se
administrează de Biroul Permanent Central, prin contabilul Uniunii Nationale, este
nerambursabil se acordă solicitanţilor pe baza unei cereri scrise, adresată
individual Biroului Permanent Central, în care se menţionează motivele, Biroul
Permanent Central, analizează motivele prezentate în cerere, analizează
documentele justificative anexate le cerere, face verificările necesare şi stabileşte
cuantumul ajutorului;
- ajutoarul nerambursabile pentru situaţii deosebite spitalizări, operaţii,
tratamente, calamităţi naturale, accidente etc., încep a fi distribuite la
un an de la crearea fondului;
23.4. - Protacoale de colaborare:
23.4.(1). - Comitetul
Director, în colaborare cu Comitetul Executiv al sistemelelor de intrajutorare financiară
ş
i materială
, vor încheia un Protocol de colaborare pentru a
vira în contul Uniunii Nationale, pentru fondul special
pentru situaţii deosebite spitalizări, operaţii, tratamente,
calamităţi naturale, accidente etc.,un procent de
3% din venitul anual, funcţie de disponibil
şi
în care se va menţiona obligativitatea părţilor semnatare de a îndruma membrii
noi primiţi să se înscrie în structurile pe care le reprezinta;
23.4.(2). - Comitetul
Director, în colaborare cu Comitetul Executiv al unitaţilor cu caracter economic
, vor încheia
un Protocol de colaborare pentru a vira în contul Uniunii Nationale, pentru
fondul special
pentru situaţii
deosebite spitalizări, operaţii, tratamente, calamităţi
naturale, accidente etc.,un procent de
3% din venitul anual, funcţie de disponibil
şi
în care se va menţiona obligativitatea părţilor semnatare de a îndruma membrii
noi primiţi, angajati să se înscrie, angajeze în structurile pe care le
reprezinta;
23.4.(3). - Sumele in procent de
3% din
venitul anual, al
sistemelelor de intrajutorare financiară
ş
i materială
, al unitaţilor cu caracter economic, cu
care se coopereaza vor fi virate la datele stabilite de comun acord în
Protocolul de colaborare;
23.4.(4). - venitul
anual al sistemelor de întrajutorare financiară şi materială şi în caz de deces
şi al unităţilor cu profil economic, venituri realizate din activităţi
economice directe, sunt folosite pentru investiţii şi
nu intră în patrimonial Uniunii Nationale, Uniunilor
reginale, repectiv Organizaţ
iilor judeţene şi ale sectoarelor
Capitalei sau al Filialelor (municipiului, oraşului
communei);
Art.24.
ACTIVITATEA FINANCIAR-CONTABILĂ
24.1. - situaţiile financiare anuale se vor întocmi
şi depune la instituţiile competente, potrivit normelor elaborate de Ministerul
Finanţelor şi dispoziţiilor Direcţiei Finanţelor Publice;
24.1.(1). - întreaga activitate financiar-contabilă se gestionează şi este controlată, îndrumată şi coordonată
de organele de conducere ale fiecarei structuri în conformitate cu dispoziţiile
legale şi cu normele tehnice emise în acest scop de organele de conducere prin
Departamentul Financiar-Contabil.
24.1.(2). - desfăşoară activitatea
economico-financiară potrivit bugetului anual de venituri şi cheltuieli care se
întocmeşte de către organele de conducere ale fiecarei structuri în parte, în
luna noiembrie a anului în curs pentru anul viitor;
24.1.(3). - anual organele de conducere ale
fiecarei structuri în parte întocmeste bilanţul contabil, pe baza documentelor
financiare proprii;
24.1.(4). - evidenţa
economico–financiară ,contabilitatea şi corespondenţa fiecarei structuri în parte vor fi ţinute în registre şi documente
deschise şi operate conform legislaţiei în vigoare;
24.1.(5). - contabilitatea se ţine în partidă simplă, daca
legea nu va prevedea altfel, de catre cadre militare în rezervă
sau în retragere, de
specialitate financiară sau logistică ori cu studii economice corespunzatoare, numi-ţi prin dispoziţia
Presedintelui organului de conducere al structurii respective, care stabileşte la începutul
anului un plafon de casă, iar ce depăşeşte acest plafon, se depune în bancă;
24.2. -
Mijloacele băneşti se păstrează în cont, la bancă;
24.2.(1). - cheltuielile se efectuează în limita sumelor
prevăzute în
bugetul de
venituri şi cheltuieli, pe baza de acte legale justificative, cu
aprobarea
preşedinţilor
organelor de conducere şi
pe bază de acte legale justificative, cu viza sectorului financiar - contabil şi cu aprobarea preşedinţilor
organelor de conducere;
24.2.(2). - la nevoie, cu
aprobarea
preşedinţilor
organele de conducere se poate rectifica bugetul de venituri şi cheltuieli
în cursul anului, prin transfer de la un cont de cheltuieli la altul;
24.2.(3). - se pot înfiinţa fundaţii sau
societăţi comerciale şi poate desfăşura activităţi lucrative, inclusiv editare
de publicaţii şi tipărituri, în condiţiile legilor în vigoare, în scopul
realizării obiectivelor stabilite de prezentul statut;
24.2.(4). - Consiliul Director, Comitetul
Executiv şi Biroul executiv(operativ), vor asigura ca în conducerea acestor
unităţi economice, respectiv sistemelor de intajutorare financiară şi materială
să fie aleşi membri ai fiecarei structuri în parte;
24.2.(5). -
aceştia îşi vor efectua activităţile de organizare şi coordonare sub controlul
şi îndrumarea organelor de conducere, Preşedinţii sistemelor de intajutorare
financiară şi materială pot fi aleşi ca membri ai Consiliului Director, Comitetului
Executiv al structurilor respective;
24.2.(6). - în cazul când aceste
unităţi de întrajutorare sau cu profil economic încalcă legislaţia în vigoare
şi Statutul, Consiliul Director, Comitetul Executiv poate să retragă acordul de
funcţionare.
24.2.(7). -
prejudiciul moral sau material atrage răspunderea materială şi penală a
persoanei, persoanelor, conform legilor în vigoare.
24.3. - Mijloacele financiare sunt utilizate pentru:
24.3.(1). - participarea
la activităţile prilejuite de aniversarea evenimentelor istorice naţionale sau
de omagiere a marilor personalităţi din trecutul istoric al poporului roman;
24.3.(2). - acordarea
de ajutoare băneşti în cazul decesului membrilor titulari sau al membrilor de
familie ai acestora;
24.3.(3). - acordarea
de ajutoare bănesti, materiale în cazul imblolnăvirilor grave, spitalizări,
operaţii, tratamente a membrilor titulari sau membrilor de familie ai acestora,
o singură dată, la stabilirea diagnosticului;
24.3.(4). - acordarea
de ajutoare băneşti, materiale membrilor Uniunii Naţionale, Regionale, respectiv
Organizaţiei Judeţene, a Sectorului Capitalei sau Filialei(municipiului,
oraşului communei) care au suferit
pagube materiale importante în urma unor calamităţi naturale, accidente etc.;
24.3.(5). - cuantumul
ajutoarelor se stabileste de Consiliul Director, Comitetul Executiv şi se
supune aprobării Conferinţei Naţionale, Regionale, Judeţene, a Sectorului
Capitalei sau Adunării Generale;
24.3.(6). - contribuţii pentru
sprijinirea acţiunilor spiritual-religioase în cadrul fiecărei structuri în
parte;
24.3.(7). - persoanele
care îndeplinesc funcţiile de preşedinte,prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte
şi secretar al Consiliului Director, Comitetul Executiv primesc o indemnizatie lunară, cuantumul indemnizaţiilor
lunare şi al primelor de şedintă se stabilesc în luna noimbrie a anului în curs
pentru anul viitor, de către conducerea fiecărei structuri;
24.3.(8). - pentru administrarea
mijloacelor financiare şi materiale, pe baza aprobării organelor de conducere,
fiecare structură poate încadra un administrator al patrmoniului, operatori ai
tehnicii de calcul, un contabil şi un casier;
24.3.(9).
- administratorul patrimoniului,
operatori ai tehnicii de calcul, contabilul şi
casierul pot fi aleşi dintre membrii care au cunoştinte
temeinice de folosire a tehnicii de calcul şi economico-financiare şi prezinta
garanţii morale;
24.3.(10). - personalul din aparatul de lucru,
administratorul patrimoniului, operatorii tehnicii de calcul, contabilul şi
casierul beneficiază de drepturile băneşti aferente persoanelor încadrate în
muncă, în condiţiile legislaţiei în vigoare şi primesc o indemnizatie lunara în
cuantumul aprobat de organele de conducere ale fiecărei structuri, în luna
noimbrie a anului în curs pentru anul viitor;
24.3.(11). - pentru
elaborarea unor lucrări deosebite în folosul Uniunii, pot fi acordate premii
membrilor Uniunii, iar în mod excepţional şi unor persoane din afara acesteia
cu aprobarea Biroului Permanent Central, regional, judeţean, al sectorului Capitalei
sau al Biroului executive(operativ) al Filialei;
24.3.(1). - membrii organelor de
conducere îşi desfăşoară activitatea pe bază de voluntariat, aceştia primesc
periodic stimulente în bani, obiecte, diplome, decontarea cheltuielilor de
delegare, precum şi decontarea abonamentelor pe mijloacele de transport în
comun;
24.3.(1).
- personalul care desfăşoară activităţi permanente şi nu este ales în
organele de conducere beneficiază de drepturile prevăzute personalului încadrat
în muncă potrivit legislaţiei în vigoare, în cuantumul stabilit prin hotarârea
Consiliului Director, Comitetului Executiv sau Biroului executiv(operativ)
în luna noiembrie a anului în curs pentru anul viitor;
24.3.(1). - valoarea stimulentelor
în bani şi obiecte se stabilesc în luna noiembrie a anului în curs pentru anul
viitor, în şedinţele Consiliului Director, Comitetului Executiv sau Biroului
executiv(operativ);
CAP.VII. DISPOZITII
FINALE
Art.25. PREVEDERI
FINALE
25.1.
- Prezentul STATUT este obligatoriu pentru toţi membrii U.N.M.S.R.R.,
precum şi pentru personalul salarizat al acesteia, în părţile ce-i privesc,
constituind legea de bază a U.N.M.S.R.R.;
25.1.(1). - Documentele
emise de U.N.M.S.R.R. poartă în mod
obligatoriu ştampila, care se aplică numai pe semnăturile persoanelor cu
funcţii de conducere împuternicite să
reprezinte interesele acesteia, potrivit prezentului
STATUT;
25.1.(2). -
cu avizul Consiliului Director, Comitetului Executiv sau Biroului
executiv(operativ) respectându-se
prevederile legale, U.N.M.S.R.R. şi strcturile din teritoriu, pot purta nume de
personalităţi istorice sau militare, de localităţi şi evenimente de importanţă
deosebită în istoria armatei şi a poporului roman;
25.1.(3). - U.N.M.S.R.R. îşi constituie
propriul Sistem de întrajutorare şi sprijin financiar şi material, pentru
membrii săi şi soţiile acestora, propriul Sistem de unităţi cu profil economic,
sens în care Biroul Permanent Central, regional, judeţean, al sectorului
Capitalei, emite Regulamentul intern de organizare şi funcţionare a acestora şi
îi va stabili schema de organizare prevăzută cu posturile ce vor fi salarizate
permanent sau cu norme reduse de lucru;
Art.26. - U.N.M.S.R.R. se poate dizolva:
26.1. - î
n conditiile art.54-57,60 din Ordonanta
nr.26 din 30.01.2000 cu privire la asociaţ
ii şi
fundaţ
ii, prin hotărârea U.N.M.S.R.R., prin
vot secret, în sprijinul acestei măsuri exprimându-se două treimi din numărul
participanţilor,
situaţie î
n care destinaţia patrimoniului rămas
se hotărăşte de
U.N.M.S.R.R.;
26.1.(1). - U.N.M.S.R.R.
numeşte în aceeaşi şedinţă
lichidatorul/lichidatorii, persoane fizice sau juridice;
26.1.(2). - bunurile rămase în urma
lichidării U.N.M.S.R.R.
se transmit
succesoarei legale a acesteia, cu titlu gratuit,
prin donatie altor persoane juridice de drept privat sau de
drept public, care au scop identic sau asemănător scopului U.N.M.S.R.R., prin
procedurile notariale legale,
prioritate
avind unitatile militare ale Ministerului Apararii Nationale sau U.N.M.S.R.R
in cazul celor lalte structure ale acesteia;
26.1.(3). - U.N.M.S.R.R.
încetează a fiinţa la data radierii din
Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor,
numai prin Hotarârea Judecătoriei
Galati;
26.1.(4). - Uniunile
reginale,
repectiv Organizaţ
iile judeţene,
ale sectoarelor Capitalei şi filialele (municipiului, oraşului
commune.),
se pot dizolva numai prin hotărârea Conferinţei reginale, judeţene, a sectorului Capitalei
şi
Adunării generale, cu votul
a cel puţin două treimi din numărul membrilor participanţi cu drept de vot,
care va hotărî
în acestă situaţie, destinaţia patrimoniului
rămas
dup
ă desfiinţare;
Art.27. - Depunerea candidaturilor:
27.1. - înscrierea
candidaturii se va finaliza cu cel mult 15 zile înaintea convocării Conferinţei
Nationale, Regionale, Judeţene, a Sectorului Capitalei, Sedinţei Extraordinare
sauAdunării Generale;
27.1.(1). - la Conferinţa Natională, Regională, Judeţeană, a Sectorului,
Sedinţa Extraordinară sau Adunarea Generală se alege Preşedintele şi Consiliul
Director, Comitetului Executiv, Biroul executiv(operativ) al acesteia pe funcţii, prin votul
majorităţii simple, vot exprimat în secret.
27.2. - pentru oricare funcţie din componenţa Consiliului Director,
Comitetului Executiv, Biroul executiv(operativ) va funcţiona
instituţia interimatului până la prima Conferinţă Natională, Regională,
Judeţeană, a Sectorului, Sedinţă Extraordinară sau Adunare Generală ordinară,
dar nu mai mult de un an;
27.3. - membrii care doresc să facă parte din Consiliul Director,
Comitetul Executiv, Biroul executiv(operativ), au acest drept şi pot deveni membri ai
Consiliului Director, Comitetului Executiv, Biroului executiv(operativ), respectând
cerinţele prezentului statut, astfel:
27.3.(1). - depunerea personală a candidaturii, specificând şi funcţia
ale cărei atribuţii consideră că le poate îndeplini;
27.3.(2).
- depunerea candidaturii la propunerea
Uniunilor, Organizaţiilor, Filialelor;
27.4. - dacă numărul celor care şi-au exprimat dorinţa de a face parte
din Consiliul Director, Comitetul Executiv, Biroul executiv(operativ), este
mai mare cu 12, 8, 4, persoane decât numărul dinainte stabilit, atunci selecţia
candidaţilor se va face de către Consiliul Director, Comitetul Executiv, Biroul
executiv(operativ), în exerciţiu, criteriile de selecţie fiind următoarele:
vechimea, calităţile profesionale şi de lider de grup, precum şi gradul de
participare la acţiuni şi activităţi;
27.5. - în privinţa membrilor reprezentanţi, aceştia sunt doar validaţi
prin votul la vedere al membrilor, întrucât ei au calitatea de
reprezentanţi şi sunt aleşi după cum urmează:
27.5.(1). - la un umăr de 5 – 50
membri, 1 reprezentanţi;
27.5.(2). - la un număr de 50 – 100 membri,
2 reprezentanţi;
27.5.(3). - la un număr de peste 100 membri, 3 reprezentanţi.
27.6. - Filialele vor fi reprezentate de către Uniunea, Organizaţia la
care sunt afiliate;
27.7.
- revocarea oricăruia dintre membri
reprezentanţi aparţine doar celor care i-au mandatat să-i reprezinte şi poate
avea loc oricând;
27.8. - în componenţa Consiliului Director, Comitetului Executiv,
Biroului(operativ), având statutul de membru, se vor regăsi şi preşedinţii
Uniunilor, Organizaţiilor, Filialelor;
27.9. - COMISII : - ce pot funcţiona:
27.9.(1). - COMISIA DE INVENTARIERE A
MIJLOACELOR FINANCIAR-CONTABILA;
27.9.(2). - COMISIA DE INVENTARIERE A
DOCUMENTELOR;
27.9.(3). - COMISIA DE INVENTARIERE
,CLASARE SI DECLASARE A MIJLOACELOR MATERIALE;
27.9.(4). - CUMISIA ARTISTICA SI
SPORTIVA - agrement - turism; Cercuri tehnico – aplicative
Reclamaţii - sugestii - propuneri; - Instruire tehnică, informare
şi documentare, propagandă şi cultură;
27.10.
- Biroul Permanent Central,
regional, judeţean, al sectorului Capitalei, va întocmi REGULAMENTUL
INTERN DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE AL U.N.M.S.R.R. cu atribţiile:
-
organelor de conducere ale Uniunii;
- comisiilor;
- sistemelor de
întrajutorare financiară şi materială şi organelor de conducere ale
aestora;
- unitaţilor cu profil ecomomic şi organelor de conducere ale acestora;
Art.28. - Ziua de 31 Mai este Ziua
Rezervistului Militar, conform Hotărârii Guvernului nr. 467 din 12 mai
2010;
28.1. - Ziua U.N.M.S.R.R. este
şi ziua Maistrului Militar şi a
Subofiţerului, data înfiinţării -
2013;
Art.29. - U.N.M.S.R.R cu respectarea
prevederilor legale, poate purta numele unei personalităţi istorice sau
militare, al unei localităţi sau eveniment de importanţă deosebită din istoria
armatei şi a poporului român;
29.1. - participarea la şedinţele Conferinţei Nationale, Regionale,
Judeţene, a Sectorului, Sedinţei Extraordinare, Adunării generale, şedinţele
Consiliului Director, Comitetului Executiv, Biroului Permanent Central,
respectiv Regional, Judeţean, de Sector şi al Biroului executiv(operativ) , a membrilor din oaganele de conducere care
din motive obiective nu se pot deplasa
în locolitatea unde se desfăşoară şedinţa pot participa la
videoconferinţa organizată în acest
sens sau prin Yahoo Messenger, Skipe sau alte mijloace ce le vor fi puse
la dispoziţie pe internet;
29.1.(1). - covocarea în vederea participării la şedinţele organizate se va
face prin poşta electronica pe internet, prin telefon sau alte mijloace de
anunţare;
29.2. - U.N.M.S.R.R.se poate afilia la alte
asociaţii şi organizaţii ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale
căror caractere, obiective şi scopuri de acţiune nu contravin celor ale U.N.M.S.R.R.,
după consultarea Serviciului de Informaţii Externe.
Hotărârea de afiliere se ia de către Adunarea Generală, cu votul majoritatii
simple;
29.3. - Prezentul STATUT a fost
întocmit pe baza prevederilor următoarelor acte normative:
- Legea 246/2004 care aprobă Ordonanţa
Guvernului României cu privire la asociaţii şi fundaţii Nr. 26/ 30.01.2000;
- Legea 502/17.11.2004 privind
asociaţiile pensionarilor.
- Comunicatul M.Ap.N., Direcţia
pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, Nr. DL din
2013;
- Legea Nr.
16/06.03.2000 republicată şi completată cu Legea 27/2011, privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice;
29.4.
- Prezentul STATUT al “UNIUNII NATIONALE A MAIŞTRILOR MILITARI ŞI SUBOFITERILOR IN REZERVA DIN
ROMANIA”, a fost discutat în Sedinţa Extraordinară, din data de: 2013, aprobat în şedinţa
Consiliului Director, din data de:
2013, redactat în 3 exemplare originale şi legalizat la JUDECATORIA GALATI în data de: 2013;
Art.30.
- BIBLIOGRAFIE:
- STATUTUL A.N.C.M.R.R. "Alexandru Ioan Cuza";
- STATUTUL FILIALEI
SECTORULUI 5 BUCUREŞTI A A.N.C.M.R.R.
- STATUTUL
ASOCIAŢIEI ORGANIZAŢIEI JUDEŢENE ARGEŞ
BASARAB I A CADRELOR MILITARE ÎN
REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE;
- STATUTUL
ASOCIAŢIEI OFIŢERILOR ÎN REZERVA DIN ROMANIA;
- STATUTUL
ASOCIAŢIEI ORGANIZAŢIEI JUDEŢENE A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE
AUREL VLAICU PRAHOVA;
-
STATUTUL ASOCIAŢIA CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN
RETRAGERE PROVENITE DIN SERVICIUL DE INFORMAŢII
EXTERNE;
- STATUTUL ASOCIAŢIEI CADRELOR S.P.P.
ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE;
- STATUTUL LIGII MAIŞTRILOR
MILITARI DE MARINĂ;
- STATUTUL ORGANIZAŢIA JUDEŢEANA VASLUI
A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVA ŞI ÎN RETRAGERE;